Stagiunea de spectacole, jucată cu casa închisă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De pe 12 septembrie când s-a dat startul evenimentelor culturale, la piesele de teatru sala a fost plină. „Nişte fete“, spectacolul care prezintă eterna dispută dintre bărbaţi şi femei, având ca teme „dragostea şi trădarea, cât şi insensibilitatea bărbaţilor faţă de femeile părăsite“, va avea loc pe 17 septembrie, începând cu orele 18.30 la sala

„Barbu Ştirbei“ din cadrul Centrului Cultural Judeţean. Până în prezent, teatrele de prestigiu din ţara, venite să susţină reprezentaţii în oraşul de pe malul Borcei au scos locuitorii oraşului din case. Nume mari ale culturii româneşti: Radu Beligan, Mircea Diaconu, Pavel Bartoş au încântat publicul călărăşean cu prestaţiile scenice.

Bilete vândute ca pâinea caldă

„A doua stagiune culturală este un real succes, ca şi prima de altfel“ a declarat Liviu Anghel, directorul Centrului Judeţean Călăraşi. La fiecare spectacol, sala este plină. „Oamenii plecă de la spectacol mulţumiţi, călărăşenii înţeleg actul artistic, s-a creat deja o obişnuinţă. Spectacolele se desfăşoară cu casa închisă pentru cele mai importante piese de teatru, dar au mai rămas şi câteva bilete pentru celelalte“, a spus Anghel. În data de 30 octombrie se va juca piesa „Noaptea muzicii de film“, aceasta fiind reprogramată din primăvară. Biletele şi abonamentele sunt valabile pentru cei care le-au cumpărat deja.


„Spărgătorul de nuci“, pe 31 octombrie

Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“, Teatrul Naţional Bucureşti şi Teatrul „Nottara“ îşi vor face simţită prezenţa în Călăraşi până pe 23 decembrie 2011. Piesa„Cum se cuceresc femeile“ va fi pusă în scenă de Teatrul Evreiesc de Stat pe 25 octombrie. Renumitul spectacol „Spărgătorul de nuci“ poate fi vizionată pe 31 octombrie. Pe 7 noiembrie, Teatrul Naţional Bucureşti va prezenta una dintre cele mai cunoscute şi apreciate piese de teatru la nivel naţional. Este vorba despre „Egoistul“ care îi va avea în distribuţie pe Radu Beligan, Carmen Stănescu, Marin Moraru şi Simona Bondoc.

„O scrisoare pierdută“ şi „Titanic vals“

Dan Ivănescu, Emilian Cortea, Petrică Dumitrescu, Petrişor Stan, toţi de la Teatrul „Al. Davila“, din Piteşti, vor prezenta pe 14 noiembrie una dintre capodoperele dramaturgiei româneşti: „O scrisoare pierdută“. Ghiţă Pristanda, Zoe Trahanache, Nae Caţavencu şi Cetăţeanul turmentat vor  amuza spectatorii călărăşenii. „Doamna şi specialistul“ a Teatrului „George Ciprian“ din Buzău, „Azilul amanţilor“, reprezentaţie a Teatrului Evreiesc de Stat vor avea reprezentaţiile pe 21, respectiv 29 octombrie. În data de 5 decembrie, Teatrul Mic din Bucureşti va prezenta „Spionul Balcanic“. „Titanic vals“ va marca apogeul sfârşitului de stagiune culturală. Nume mari ale teatrului vor ţine cu sufletul la gură întreaga sală: Ileana Stana Ionescu, Ruxandra Sireteanu, Sorin Cociş, Luminiţa Erga pot fi urmărite dând viaţă personajelor lui Tudor Muşatescu.

Surprize pentru copii

Nici copiii nu au fost uitaţi. Centrul Cultural Judeţean a pregătit un program special pentru cei mici. Teatrele „Guliver“ şi „Ţăndărică“ le oferă prichindeilor, piese consacrate. Pe 5 octombrie, orele 13.00 şi 15.00, opera comică „Scufiţa Roşie“. “Pinocchio“, pe 17 octombrie, orele 12.00, iar în luna noiembrie, „Motanul încălţat“, iar în decembrie, „Crăiasa zăpezii“ îi va bucura pe copii.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite