Gală: cei mai buni sportivi ai judeţului Călăraşi, premiaţi de CSM

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şi în 2010, performerii au fost sărbătoriţi Foto: Arhivă Adevărul
Şi în 2010, performerii au fost sărbătoriţi Foto: Arhivă Adevărul

Cei mai buni sportivi şi antrenori vor fi premiaţi, astăzi, în cadrul Galei Sportului călărăşean. Evenimentul va avea loc la sediul Clubului Sportiv Municipal(CSM) şi va reuni performerii anului 2011.

Locul întăi în galeria celor care au făcut cinste sportului călărăşean este ocupat şi în acest an, ca şi în 2010, de canotoarea Mădălina Buzdugan, cea care a reuşit să devină dublă campioană balcanică ,vicecampioană naţională la ergometru şi campioană europeană. Deşi practică de numai trei ani canotajul, Mădălina se poate lăuda cu o sumedenie de premii. Tânăra a primit titlul de campioană eupeană la Campionatul Naţional European din Kruszwica, Polonia, din perioada 24-26 iunie 2011. Adolescenta a fost singura din Călăraşi care a participat la Campionatul Mondial de Juniori din Eton Marea Britanie, din 4-6 august 2011, de unde s-a întors cu locul II. 

Aşii canotajului

Canotajul are reprezentanţi de marcă în acest top. Este vorba de Viorica Deacu, Veronica Puşcaşu, dar şi de George Cursaru şi Eugen Suciu. Vor fi premiaţi şi sportivi care practică lupte, dar şi atletism. Nici cei mai buni antrenori călărăşeni nu au fost uitaţi şi nici cele mai bune echipe din acest an. Preşedintele CSM, Dumitru Chirilă, spune că: „munca poate fi uşor apreciată în sport pentru că e un domeniu care poate fi măsurat cu exactitate în minute, secunde, metri. Această gală nu face decât să le arate că suntem mândri de ei“.

Clasamentul celor mai buni sportivi călărăşeni:

1. Mădălina Buzdugan – canotaj
2. George Baciu – atletism
3. Ionela Pistol – atletism
4. Alin Dumitru Spiridon – lupte
5. Lidia Ion – box
6. Florin Amzaru – lupte
7. Viorica Deacu – canotaj
8. Adrian Alexandru – box
9. Puscasu Veronica-canotaj
10. Gheorghe Cursaru şi Eugen Suciu – canotaj
11. Ancuţa Spiridon – lupte
12. Laurian Anghelina – lupte
13. Meda Vlad – atletism


Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite