Călăraşi: Spectacol inspirat din poeziile lui Adrian Păunescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupa Trepte a participat la Festivalul de la Mangalia, unde a câştigat premiul I
Trupa Trepte a participat la Festivalul de la Mangalia, unde a câştigat premiul I

Piesa„Nebun de alb final“va fi prezentată, săptămâna viitoare, pe scena teatrului Aurel Elefterescu.

Noul proiect, inspirat din poeziile marelui poet Adrian Păunescu, este o metodă de a atrage tinerii către poezie. „Ideea a pornit de la artistul care trece prin momente tulburi care nu ştie unde să se îndrepte cu creaţia sa. Amintindu-mi versuri din poeziile lui Adrian Păunescu mi-a venit ideea de a organiza acest spectacol“, ne-a declarat Ştefan Niţu, referent în cadrul Centrului Cultural Judeţean.

Şapte volume

Pentru a putea organiza un asemenea spectacol, Ştefan Niţu împreună cu 15 elevi care fac parte din trupa de teatru „Trepte“ au citit şapte volume de poezii. „Am citit şapte volume de poezii ca să putem înţelege ce vrea să spună Adrian Păunescu şi le-am dat şi copiilor să se documenteze. Nu a fost foarte uşor, dar copiii şi-au dat tot interesul şi au fost foarte receptivi“, ne-a mai spus Niţu.

Pentru organizarea spectacolului, coordonatorul trupei de teatru a corespondat cu fiul lui Adrian Păunescu, dar, din păcate, nici el şi nici sora sa nu pot ajunge la spectacol. „Am corespondat cu Andrei Păunescu , dar nu poate veni la spectacol. Nici sora sa nu va putea ajunge la Călăraşi pentru a-i urmări pe tinerii care prezintă un moment artistic emoţionant inspirat din poezia regretatului Adrian Păunescu. Sper să fie prezenţi cu altă ocazie“, spune Niţu.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite