Grupare de spărgători de case, anihilată. Membrii bandei sunt consumatori de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii unei grupări de spărgători de case, toţi consumatori de droguri, au fost capturaţi de poliţiştii de la Investigaţii Criminale şi cei de la Crimă Organizată, cu sprijinul specialiştilor de la Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă.

Valentin U.(de 25 ani), Felix Milorad V.(35 de ani), Cristian Dinu D.(23 de ani), Ionuţ Daniel Ş.( 22 de ani), Marius Ionuţ L.(26 de ani) şi Vladimir C.( 23 de ani), toţi din Călăraşi şi fără ocupaţie sunt suspectaţi de spargerea mai multor apartamente în perioada mai-iunie 2011. Pe 3 mai 2011, aceşti au pătruns în locuinţa lui Paul G. De unde au furat bunuri în valoare de 20.000 de lei. O zi mai târziu au dat lovitura la Ionica V., plecând cu marfă de 2.000 de lei.

Lovitură după lovitură

Pe 2 iunie 2011 au pătruns în apartamentul Doinei B. şi au furat bijuterii şi haine, evaluate de 30.000 de lei. Pe 10 iunie, după spargerea dată acasă la Ioniţă D. Au mai făcuit rost de 2.500 de lei. Pe 16 iunie au intrat în casa Zoicăi A. şi au furat bunuri de 200 de lei. Pe 18 iunie, la o altă infracţiune, au sustrat bunuri de 3.500 de lei. În aceeaşi zi, patru dintre suspecţi, Ionuş Daniel S., Marius Ionuţ L., Vladimir C. şi Cristian Dinu D. au fost prinşi în flagrant în timp ce operau în locuinţa lui Marian I. Ei au fost reţinuţi pentru 29 de zile, iar judecătorii au emis mandat de arestare pentru 29 de zile.

Şase descinderi

Pe 19 iunie, poliţiştii au descins acasă la suspecţi pentru a recupera bunurile furate. La una dintre locuinţe, oamenii legii au descoperit 60 grame rezină de canabis (haşiş) şi un pistol, calibru 8mm, de producţie italiană. „Din informaţiile deţinute la nivelul Inspectoratului sunt indicii că toţi membrii grupării sunt consumatori de droguri“, a declarat Mihaela Stan, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi. Ieri după-amiază, poliţiştii au pus în executare mandatele de aducere emise pentru Valentin U. şi Felix Milorad V., liderii grupării infracţionale, care au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Astăzi ei vor fi prezentaţi Judecătoriei Călăraşi cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Poliţiştii, corodonaţi de procuror vor continua ancheta, având date că tinerii sunt autorii şi altor infracţiuni cu acelaşi mod de operare comise în ultima perioadă, atât la Călăraşi, cât şi în alte judeţe.


Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite