Sărbătoare. Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, serbată de ortodocşi pe 8 septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Naşterea Maicii Domnului
Naşterea Maicii Domnului

Naşterea Maicii Domnului, cunoscută în popor ca Sfânta Maria Mică, este prima sărbătoare a noului an bisericesc, care a început la 1 septembrie, ziua fiind serbată, sâmbătă, în numeroase biserici şi mănăstiri care au acest hram. Naşterea Maicii Domnului(8 septembrie), Intrarea în biserică(21 noiembrie), Buna Vestire(25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului(15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate S

Naşterea Maicii Domnului, prăznuită pe 8 septembrie, este prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie.
Potrivit tradiţiei populare, în această zi nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă ca să nu atragi răul Se crede că bărbaţii care încalcă această tradiţie se vor lovi, iar femeilor fie li se va arde mâncarea pe foc, fie cratiţa cu mâncare se va vărsa peste copii arzându-i. Tot ziua de 8 septembrie, cea a Naşterii Maicii Domnului, este ajutătoare celor care se roagă să rămână însărcinate, să nască uşor şi să aibă un copil sănătos. Şi cei care vor să se căsătorească se pot ruga în această zi Maicii Domnului pentru a-şi găsi perechea potrivită, mai spun bătrânii.

Obiceiuri populare

Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă. Bătrţnii spun că în această zi rândunelele pleacă spre zonele calde, insectele încep să se ascundă în pământ, iar frigul îşi face simţită prezenţa. Este vremea în care se desfăşoară diferite târguri şi iarmaroace. Din această zi se încep unele activităţi practice specifice: culegerea unor fructe şi plante medicinale, bătutul nucilor, recoltarea ogoarelor, culesul viilor, semănatul cerealelor de toamnă.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite