Munca la negru, sancţionată cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajatorii sunt avertizaţi că s-au modificat prevederile Codului Muncii, iar primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract, înaintea începerii activităţii, se sancţionează.

Cei care au muncitori fără contract individual de muncă sunt sancţionaţi cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei. Încălcarea prevederilor referitoare la obligaţia angajatorilor de a înmâna salariatului un exemplar al contractului individual de muncă se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 2.000 lei.

Îi paşte închisoarea

Patronii pot sta între şase luni şi un an după gratii, dacă angajează muncitori pe care îi plătesc cu un salariu sub cel minim pe economie. Cu pedeapsa prevăzută mai sus se sancţionează şi infracţiunea constând în refuzul repetat al unei persoane de a permite, potrivit legii, accesul inspectorilor de muncă în oricare dintre spaţiile unităţii sau de a pune la dispoziţia acestora documente solicitate.

Riscă de la 1 la 2 ani sau cu amendă penală, patronii care primesc la muncă mai mult de 5 persoane, fără încheierea unui contract individual de muncă. Cu pedeapsa închisorii de la 1 la 2 ani sau cu amendă penală se sancţionează primirea la muncă a unei persoane, aflată în situaţia de şedere ilegală în România, cunoscând că aceasta este victimă a traficului de persoane.


Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite