Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Sfintelor Paşte, dedicată ultimele pregătiri de sărbătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultima zi dinaintea sărbătorilor de Paşte, sfânta Sâmbătă Mare este dedicată pregătirii bucatelor tradiţionale. Tot acum, trebuie să ne ocupăm de hainele pe care le vom îmbrăca în noaptea Învierii şi în ziua de Paşte. În dimineaţa zilei de sâmbătă se păstrează tradiţia de a merge la biserică pentru a primi sfânta împărtăşanie.

Acum trebuie să ne spovedim şi să-i mărturisim preotului duhovnic greşelile făcute de la ultima împărtăşanie. Se spune că, atunci când credinciosul va ascunde adevărul în timpul spovedaniei, Dumnezeu va găsi o cale de îndreptare pentru acesta. După împărtăşanie se continuă postul până în ziua de Paşti.
Copiii care n-au împlinit vârsta de şapte ani nu trebuie să postească. Credincioşii, indiferent de vârstă, vor posti în funcţie de starea de sănătate, măcar trei zile.

Noaptea Învierii

Sâmbătă noaptea mergem să luăm lumină. La ora 12, preoţii ies din biserică împreună cu credincioşii şi toţi cei veniţi la slujbă să ia lumină vor asculta Sfânta Evanghelie. După răspândirea luminii sfinte, slujba se continuă în biserică, până spre dimineaţă, la orele 4. La plecarea spre casă, fiecare credincios este bine să ducă în căminul său lumânarea aprinsă la Înviere. Aceasta simbolizează Lumina Învierii Domnului Hristos . În privinţa Sfântului Paşte, acesta se mănâncă după ce preotul l-a binecuvântat. Sâmbătă seara se deschid cerurile, iar sufletele rudelor decedate vin la casa unde au locuit înainte de plecarea în eternitate.

Coşul cu bucate, la loc de cinste

Sâmbătă seara, înainte de slujba de înviere, gospodinele pregătesc coşul cu bucate, ce urmează să fie dus la biserică, pentru a fi sfinţite de preot. În coş, fiecare gospodină va pune un ştergar  nou, o lumânare albă aprinsă, ouă, cozonac, pască, o bucată de slănină, zahăr, făină, o ramură de busuioc, un miel figurină din aluat copt şi vin. În Sâmbăta Mare se sacrifică mielul şi în această zi se prepară bucatele tradiţionale : drobul, friptura şi borşul de miel.


Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite