Călăraşi: Roşiile româneşti de solar câştigă teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clienţii preferă roşiile autohtone
Clienţii preferă roşiile autohtone

Aproximativ 300 de kilograme sunt vândute zilnic la tarabele din piaţa Big. Legumele sunt produse în solariile de la Popeşti-Leordeni.

Clienţii sunt încântaţi de marfa proaspătă şi spun că sunt printre puţinele legumele pe care şi le mai permit. Mihaela Pavel(39 de ani), casnică, îşi face aprovizionarea doar de la câţiva comercianţi. „De obicei cumpăr o singură dată pentru a testa legumele. Dacă îmi place marfa, revin. Roşiile româneşti de solar mi se par excelente. De multe ori nu ştim ce cumpărăm pentru că aproape toatele legumele sunt din import, deşi pe etichetă scrie că sunt româneşti“, a spus femeia.

Mihaela Pavel a adăugat că sezonul cald a obligat-o să schimbe şi meniul familiei. „Am trecut la dieta cu salate şi cred eu că este un lucru bun. Mâncăm legume şi fructe, chiar dacă preţurile sunt piperate. N-avem ce face, ne adaptăm din mers, chiar dacă puterea de cumpărare a scăzut mult faţă de anii trecuţi“, a spus femeia.

Peste 3 săptămâni, prima recoltă

Alexandru Tănase, producător de legume din comuna Dichiseni, spune că roşiile româneşti nu s-au copt încă. Bărbatul este de părere că fiecare comerciant este liber să afişeze pe etichetă ce doreşte despre produsul pe care îl vinde. „Prima recoltă va fi gata peste trei săptămâni. Deocamdată, nu s-a copt nimic. Eu am legume autentice. Nu le forţez coacerea cu nicio soluţie. Asta este marfă românească“, ne-a declarat producătorul.

Tănase mai spune că întârzierea apariţiei legumelor româneşti a fost cauzată de temperaturile scăzute din timpul nopţii. „S-a dat totul peste cap. Ziua a fost cald, începând din februarie, iar noaptea frig, lucru care a dăunat“, a spus Tănase.

Locul I în topul afacerilor

Vânzătorii de roşii de solar sunt bucuroşi că au clienţi şi că nu rămân cu marfa pe tarabe. Gheorghe Anghel(60 de ani) face comerţ de 42 de ani când a început să vândă banane la cazinoul din Constanţa. Bărbatul spune că ştie ce-şi doresc oamenii şi că nu a riscat niciodată să vândă marfa de proastă calitate.

„Am certificat care atestă că roşiile sunt româneşti. Eu nu vorbesc aiurea. Legumele sunt din solar de la Popeşti-Leordeni. Nu aş fi rezistat pe piaţă, dacă nu eram corect“, a precizat Anghel. Ca să ne convingă cum stau lucrurile, bărbatul ne arată o diplomă prin care firma sa a fost desemnată ocupanta locului I în 2010 în topul afacerilor din judeţul Călăraşi.

Preţul scade

Bucătar de meserie, Gheorghe Anghel a avut „nas“ de afacerist, lucru care i-a prins bine. Este nemulţumit însă că ratele şi impozitele îi descurajează pe micii întreprinzători. „Acum suntem pe linia de plutire, nu pot să spun că avem cine ştie ce profit. Am 10 tarabe în piaţa Big şi de mulţi ani am reuşit să-mi formez propria clientelă. Oamenii mă caută în continuare“, a precizat Anghel. Roşiile pe care le vinde de aproximativ 10 zile costă 4,5 lei kilogramul, însă iniţial au fost puse în vânzare cu 5,5 lei kilogramul.

Citiţi mai multe despre acest subiect în ediţia de azi a cotidianului nostru

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite