Vinovatul dezastrului de la bac în Călăraşi: Daniel Nicolescu, directorul Grupului Şcolar Dragalina, unde a promovat un elev!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul Şcolar Duiliu Zamfirescu din comuna Dragalina este singura unitate de învăţământ din judeţ cu un singur elev promovat.

La examenul de bacalaureat au fost înscrişi pe liste 156 de elevi. Unul a fost eliminat pentru că a fost prins copiind, 154 nu au obţinut medie de trecere şi doar unul singur a fost declarat admis. Este vorba despre Roxana Bulică, de la frecvenţă redusă, care a luat media 6.

Directorul şcolii, Daniel Nicolescu, de profesie inginer, spune că tinerii au întâmpinat cele mai multe probleme la matematică şi fizică. „ La noi sunt tineri de la frecvenţă redusă, seral şi rută progresivă. La română s-au descurcat pentru că au învăţat şi au luat note peste 5. Subiectele la celelalte probe le-au ridicat mari probleme“, a spus directorul. În 2010, la Dragalina au intrat în prima sesiune 122 de elevi şi au promovat 4, iar în toamnă din cei 112 au fost admişi 19.

Director Eminescu: „Rezultatele reflectă adevărul“

image

Directorul celui mai bun liceu „Mihai Eminescu“, Constantin Mitră, spune că rezultatele examenului de bacalaureat reflectă adevărata valoare a elevilor. „Rezultatele de la bacalaureat obţinute anul acesta de Liceul Teoretic «Mihai Eminescu» se înscriu în limitele adevărului. Mediile reflectă opţiuni structurale ale elevilor. De exemplu, elevii ccre se pregătesc pentru medicină sau drept au medii mari la chimie, respectiv economie şi limba română, dar nu neapărat şi la matematică, respectiv istorie. Mitul elevului omniscient dispare treptat“, a declarat Constantin Mitră.

Cheia succesului: seriozitatea elevilor şi a profesorilor

Directorul liceului consideră că profesorii foarte buni, managementul, seriozitatea, atât a elevilor, cât şi a cadrelor didactice, reprezintă factorii care stau la baza succesului pe care liceul îl are.  „Cu fiecare generaţie de elevi admişi la liceu încercăm să articulăm o comunitate a elevilor de elită, care să aibe preocupări intelectuale, culturale, spirituale, şi pe care să şi le transmită reciproc şi să între în dialog unii cu alţii, indiferent că sunt în anul I sau IV de liceu“, spune Mitră. 

Topul liceelor
Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei" 175 prezenţi - 20 respinşi
Liceul Teoretic „Mihai Eminescu" 165 prezenţi - 11 respinşi
Liceul „Neagoe Basarab" Olteniţa 239 prezenţi - 81 respinşi
Colegiul Economic Călăraşi 169 prezenţi - 48 respinşi
Colegiul Tehnic „Ştefan Bănulescu" 100 prezenţi - 80 respinşi
Grup Şcolar „Danubius" 102 prezenţi - 72 respinşi
Liceul „Nicolae Bălcescu", Olteniţa 264 prezenţi - 139 respinşi
Grup Şcolar „Alexandru Odobescu", Lehliu Gară 231 prezenţi - 164 respinşi
Colegiul Agricol „Sandu Aldea" 177 prezenţi - 151 respinşi
Grup Şcolar Auto Călăraşi 147 prezenţi - 120 respinşi
Grup Şcolar „Dan Mateescu" 68 prezenţi - 62 respinşi
Grup Şolar „Duiliu Zamfirescu", Dragalina 156 prezenţi- 1 eliminat şi 154 respinşi
Grupul Şcolar „Ion Ghica", Olteniţa 199 prezenţi - 167 respinşi
Grup Şcolar Agricol Fundulea 94 prezenţi - 75 respinşi

Citeşte mâine în Adevărul o analiză completă a motivelor pentru care s-a ajuns la dezastrul din acest an.

Citeste mâine în ediţia locală şi regională din Adevărul despre elevii care au luat 10 la Bacalaureat şi ce spun ei despre examenul din acest an.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite