Pensionarii vor recupera începând cu 1 iunie sumele încasat “în mod greşit” la asigurările de sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a decis, în şedinţa de astăzi, sistarea perceperii cotei de asigurări de sănătate pentru întreaga sumă, în cazul persoanelor care încasează pensii lunare mai mari de 740 de lei, precum şi restituirea eşalonată a sumelor încasate “în mod greşit”, a anunţat primul-ministru Victor Ponta, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern.

Executivul a aprobat  Ordonanţa de Urgenţă privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice.“În mod legal, am pus în aplicare decizia Curţii Constituţionale şi am oprit încasarea acelei cote de asigurări de sănătate pentru cei care au pensiile peste 740 de lei, dincolo de limita prevăzută de lege”, a declarat şeful Executivului.

Tranşe egale

De asemenea, premierul a anunţat că în baza Scrisorii de Intenţie aferentă Acordului încheiat cu instituţiile financiare internaţionale, începând cu 1 iunie 2012, pensionarii îşi vor recupera în tranşe lunare egale contribuţiile încasate “în mod greşit”.  “De la 1 iunie, în tranşe lunare egale cu ceea ce guvernele trecute au încasat în mod greşit, vom începe restituirea sumelor către pensionarii cu pensii peste 740 de lei, cărora li s-a încasat în mod greşit o contribuţie de asigurări sociale de sănătate pentru întreaga sumă, şi nu doar pentru diferenţa de la 740, aşa cum, de altfel, a decis Curtea Constituţională”, a subliniat premierul Ponta.


Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite