Al doilea miting la Călăraşi. Protestul paşnic este supravegheat de jandarmi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi au promis că se întorc în stradă, vineri,  20 ianuarie, atunci când vor obţine autorizaţie de la Primărie, zeci de călărăşeni au ieşit, în urmă cu puţin timp, să protesteze în faţa Prefecturii. Oamenii manifestă paşnic şi sunt solidari cu cetăţenii din toată România care au ales să-şi strige nemulţumirile împotriva guvernanţilor şi a preşedintelui.

Ei spun că vor demisia lui Traian Băsescu şi că au venit din proprie iniţiativă să protesteze, nefiind membri ai niciunui partid politic. Luni seară, prefectul judeţului Călăraşi, Emil Muşat a mers în mijlocul celor aproximativ 30 de călărăşeni şi a îndemnat la calm şi la o atitudine civilizată. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Călăraşi a trimis deja în teren forţe de ordine, însă până la această oră nu au fost înregistrate incidente. „Protestatarii urmau să se întâlnească în zona Orizont şi să vină la Prefectura. La ora 16.30, 20 de persoane manifestau paşnic. Noi avem un dispozitiv flexibil de intervenţie care poate fi suplimentat în funcţie de situaţia din teren“, a declarat lt. Mihai Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi.

La masa tratativelor

Marţi, la Prefectura Călăraşi a avut loc şedinţa Comisiei de Dialog Social la care au participat reprezentanţi ai patronatelor, sindicatelor şi administraţiei publice.  A fost luată în discuţie situaţia cu care se confruntă Sindicatul Liber din Învăţământ, fiind pusă pe tapet şi problema legată de diminuarea numărului de paturi de spital din judeţul Călăraşi. Emil Muşat, prefectul judeţului i-a anunţat pe membrii Comisiei că a făcut deja demersuri la Ministerul Sănătăţii pentru menţinerea a cel puţin 1.000 de paturi de spital la nivelul Călăraşiului. Niciun reprezentant al Comisiei nu a refuzat participarea la întrunirea de astăzi.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite