Călăraşi: Farmaciile, deschise şi de sărbători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călărăşenii care au nevoie de medicamente în zilele de sărbătoare au la dispozitie mai multe farmacii. Şi cei care doresc să călătorească găsesc microbuze pentru transport.

Farmacia Big, de pe strada Prelungirea Bucureşti, din zona Orizont are program non-stop, la fel ca şi Neopharm, de pe strada Parcului. Tot program non-stop are şi farmacia Depo Medica, din strada Belşugului, la parterul blocului K7. Şi farmacia Nova Farm, situată la Vulturul, în zona 5 Călăraşi are program non-stop de sărbători.

Administratorul unităţii, Dorina Paraschiv, farmacist , spune că se aşteaptă la o cerere mai mare de medicamente decât de obicei, deoarece, de Sărbători, oamenii fac excese alimentare. „Sunt convinsă că cele mai vândute vor fi Colebilul şi Trifermentul, ca şi în anii trecuţi“, a precizat Dorina Paraschiv.
La farmacia Catena, situată pe strada Bucureşti, în apropierea Şcolii nr.4 se lucrează sâmbătă, 23 aprilie 2011, după program normal, de la 08.00-18.00. În ziua de Paşte, pe 24 aprilie 2011, doar farmacia Catena de la Piaţa Big, situată pe strada Ştirbei Vodă, va lucra de la 08.-14.00. A doua zi de Paşte, pe 25 aprilie 2011,va fi program normal.

Microbuzele circulă

Şi firmele de transport lucrează de sărbători pentru a fi la dispoziţia celor care doresc să ajungă în altă localitate. „Avem curse ca pentru o zi de duminică. Pentru a ajunge la Constanţa , călătorii au la dispoziţie o singură cursă la 07.30, iar biletul costă 27 de lei de persoană. Către Bucureşti se va circula din oră în oră, adică la jumătate din capacitatea normală. A doua zi de Paşte, autobuzele şi microbuzele vor circula normal“, a spus Lucian Carapidis, administrator firmă de transport.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite