Prefectul judeţului, Emil Muşat, a câştigat procesul privind organizarea referendumului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a doua oră, prefectul judeţului Călăraşi, Emil Muşat câştigă un proces împotriva Consiliului Judeţean.  De această dată este vorba despre organizarea referendumului privind desfiinţarea judeţului.

„Mi se pare nelegală această hotărâre pentru că o astfel de decizie se ia la nivel naţional, nu local“, a spus Emil Muşat. De asemenea, organizarea referendumului înseamnă risipă de bani, în condiţiile în care costurile fuseseră estimate la 600.000 de lei.
În data de 29 iunie a.c., consilierii judeţeni au adoptat hotărârea privind organizarea referendumului în vederea consultării cetăţenilor cu privire la desfiinţarea judeţului Călăraşi. La scurt timp, prefectul a atacat această decizie, iar aseară, 17 august 2011, judecătorii i-au dat dreptate.

Şi bugetul a fost votat ilegal

La fel s-a întâmplat şi pe 24 iunie 2011. Judecătorii au fost de accord cu prefectul Emil Muşat care a deschis acţiune în instanţă împotriva Consiliului Judeţean. Emil Muşat a dat în judecată în contencios –administrativ Consiliul Judeţean, deoarece bugetul local nu a fost votat legal. „Există trei consilieri judeţeni incompatibili care, totuşi, au votat bugetul.  Domnul Filipescu ar fi putut să supună din nou la vot, cu condiţia ca cei trei să se abţină“, ne-a declarat Muşat.



Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite