Un elveţian a tras cu pistolul la punctul de trecere a frontierei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă, 20 august 2011, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Olteniţa au reţinut un bărbat care trăgea cu un pistol cu aer comprimat. Acesta tragea în zona din apropierea Punctului de trecere a frontierei.

După ce a fost legitimat, persoana reţinută este cetăţean eleveţian şi făcea parte din echipajul navei „Primadona“, pavilion Germania, ancorată în portul Olteniţa. Bărbatul a declarat că a cumpărat arma de la un magazin din oraşul Vidin din Bulgaria, în data de 18.08.2011 şi nu este posesor de permis de port-armă. Ineichen Yves nu a declarat la intrarea pe teritoriul României, iar până să fie depistat a tras cinci focuri spre sol pentru a testa arma.

În bagajele sale, au mai fost descoperite 9 recipiente de CO2, un încărcător pentru pistol, 500 de proiectile din oţel de 4 mm. Bărbatul este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor“, „deţinerea de armă nelatală fără drept“, „uzul de armă fără drept“ şi „contrabandă calificată“.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite