FOTOGALERIE Parastas de trei luni în memoria milionarului Aldis fără soţia sa, Alina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doar câteva persoane au venit la cimitir
Doar câteva persoane au venit la cimitir

Cel mai bogat om al Bărăganului, milionarul George Naghi a fost comemorat, sâmbătă, de familie. Pomenirea de trei luni a avut loc la biserica Sfinţii Împăraţi „Constantin şi Elena“ de la Volna.

Nici de această dată, deşi se simte bine, Alina, soţia lui George Naghi nu a fost prezentă la biserică sau la cimitir. Doar câţiva aproapiaţi, care puteau fi număraţi pe degete, au venit să-i cinstească memoria patronului Aldis. Fiica sa adoptivă, Gina, alături de soţul său, Vasilică, s-au ocupat de toate cele necesare parastasului. Au adus candele şi buchete imense de crizanteme la mormânt, dar şi pungi cu alimente pe care le-au dat de pomană.

Nici Tudor, băiatul legitim al milionarului, nu a fost la pomenire.  De asemenea, de la cimitir a lipsit şi prima soţie a lui Naghi, Cornelia, care a venit însă la înmormântare, dar şi la pomana de trei săptămâni. „Păcat de el, că s-a prăpădit. Cu timpul îl va uita toată lumea“, spunea o apropiată a familiei.

image

CLICK PE POZE PENTRU IMAGINI DE LA CIMITIR

Tragicul accident nautic

Luni, pe 7 noiembrie, se împlinesc trei luni de la tragicul accident nautic de pe Borcea în care patronul fabricii de mezeluri Aldis şi-a pierdut viaţa. Soţia sa, Alina, aflată în aceeaşi barcă, a scăpat ca prin minune cu viaţă pe 7 august. Rănită, femeia a fost internată mai multă vreme în clienica vieneză Dobling pentru a se reface.

„Operaţia la picior a decurs bine. Doamna Alina este acasă. Încet, încet îşi reia viaţa. Ştiu că a avut mai multe întâniri cu oamenii de la fabrică şi chiar a fost la Bucureşti pentru a pune la punct mai multe detalii legate de afacere“, ne-a declarat Sorin Danciu, directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Călăraşi, un apropiat al familiei. Surse apropiate familiei spun că ea doreşte să finanţeze construirea unei biserici în oraş, în memoria soţului său.

Alina, singura absentă

Parastasul de 40 de zile, de pe 17 septembrie, pentru patronul fabricii de mezeluri Aldis a reunit o mână de oameni la biserică. Singura care a lipsit a fost Alina, soţia sa. Apropiaţii familiei au spus că aceasta nu a dorit o apariţie în public pentru a nu da ochii cu presa, dar şi din cauza faptului că se deplasează greoi.

Festin culinar la 40 de zile

La fermă însă a fost un adevărat festin. Invitaţii la pomană s-au delectat cu ficat de gâscă, ţuică de casă, sărmăluţe şi Fetească regală. Peste 200 de persoane au fost invitate aici pentru a-l cinsti pe cel mai bogat om din Bărăgan. Le-au fost servite numeroase preparate, printre care şi mâncăruri neaoşe : chifteluţe,  sarmale şi specialităţi din peşte. Toată pregătirea a fost supravegheată îndeaproape de Gina, fiica Alinei, care a fost adoptată de milionar. Ea şi soţul său, Vasilică Tănase, sunt cei care conduc destinele imperiului Aldis.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite