Astăzi se inaugurează Sala Polivalentă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Călăraşi inaugurează oficial Sala de Sport, cu o capacitate de 1.500 de locuri. Evenimentul va fi marcat prin organizarea unui meci internaţional de handbal, la care va asista şi premierul Emil Boc.

Pentru finalizarea sălii s-au cheltuit 10 milioane de euro. „953.000 de euro au fost alocaţi de către Consiliul Judeţean pentru Sala Polivalentă. Am participat cu bani pentru această sală, pentru că e un lucru foarte bun pentru oraşul nostru“, a declarat Daniel Drăgulin, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi. Autorităţile locale au amânat până acum de câteva ori deschiderea sălii, deoarece lucrările nu fuseseră finalizate.

Arteziană şi pomi exotici

În decembrie 2010 a fost implementat proiectul Parc-Sală în care se prevede amenajarea unei fântâni arteziane, plantarea de pomi exotici, realizarea unei canalizări, alimentarea la apă, construirea de scări şi alei pentru persoanele cu dizabilităţi, irigare subterană şi telefonie. Clădirea ce urmează să se inaugureze este cu adevărat impresionantă. Are formă de cupolă şi măsoară din perete în perete aproximativ 52 de metri. Terenul de fotbal este foarte frumos amenajat, geamurile care sunt montate în spatele porţilor fiind rezistente la şocuri. Materialul folosit se numeşte marcolon şi chiar dacă mingea va lovi ferestrele, nu se va sparge. Pentru spectatori au fost amenajate 1.500 de scaune.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite