Călăraşi: Lacul Jirlău se transformă, treptat, în mlaştină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anul 2006 când au fost inundaţii în oraş, Primăria l-a luat în subordine, iar în iulie 2010 lacul a fost curăţat de buruieni şi apa a fost schimbată.

Deşi a fost creat acum 30 de ani, nimeni însă nu s-a arătat preocupat de îngrijirea şi curăţarea lui. În urmă cu 15 ani, călărăşenii se puteau plimba cu hidrobicicletele, dar pe măsură ce a trecut timpul zona a devenit dezolantă, tristă, plină de gunoaie, câini vagabonzi şi chiar o pădure răsărită în mijlocul lacului.

După patru ani de la preluare, au început lucrările pentru reamenajarea Jirlăului, care, în vremurile demult apuse, a fost o încântare pentru locuitorii oraşului. „Primăria nu are bani suficienţi să investească, însă încercăm să găsim pe cine disponibil, un om cu bani care să se ocupe de acest lucru“, spunea la acea dată Nicolae Dragu, primarul oraşului. Totul însă a rămas la stadiul de dorinţă.

Nu sunt bani

Anul trecut s-au cheltuit 15.000 mii de euro pentru curăţarea lacului şi au fost folosite trei escavatoare, două tractoare cu remorci, trei buldozere, un camion şi mai multe drujbe pentru a defrişa zona. „A fost curăţat şi am sperat să găsim pe cineva care să dorească să investească în acest lac. Până acum nimeni nu a fost interesat de el. Trebuie să aerisim apa ca să nu miroasă“, ne-a declarat viceprimarul oraşului, Picu Şişman.

Deşi nu au nevoie de foarte mulţi bani, autorităţile locale sunt blocate pentru că nu au fonduri.„ Ne-ar costa în jur de 10.000 de lei, dar deocamdată nu avem banii. O să facem tot posibilul să rezolvăm şi să curăţăm apa. Ne-ar trebui şi o vană, dar nu găsim. Ne-a promis cineva că ne ajută, dar până în acest moment nu s-a rezolvat nimic“, ne-a declarat Picu Şişman, viceprimar.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Călăraşi

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite