Jandarmii, la datorie. Peste 50 de militari asigură ordinea publică la festivalul de folclor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 50 de militari din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi vor fi cu ochii pe călărăşenii care aleg să petreacă alături de ansamblurile folclorice de la festivalul internaţional „Hora mare”. Jandarmii vor asigura ordinea publică în zona desfăşurării manifestărilor cultural-artistice organizate în perioada 2-5 august, dar şi pe traseele de sosire şi plecare ale participanţilor la spectacole.

Pentru evitarea incidentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică, Jandarmeria Călăraşi face următoarele recomandări:
-cei care participă la manifestări să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;

-în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi;

-să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.), să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia.
Jandarmeria Călăraşi reaminteşte că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 60 din 1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, este interzisă şi constituie infracţiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora.





Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite