O societatea comercială din Olteniţa, incendiată intenţionat. Flăcările au făcut scrum 50.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Olteniţa au luptat mai bine de trei ore cu flăcările pentru a stinge un incendiu izbucnit marţi dimineaţă, în jurul orei 00.24, la o societate comercială. Din primele verificări, militarii au stabili că focul a fost pus intenţionat. Flăcările au făcut scrum bunuri valorând 50.000 de lei.

Alarma s-a dat puţin peste miezul nopţii la Olteniţa. Pompierii au fost alertaţi să intervină pe strada mihai Bravu, la un incendiu izbucnit la nivelul unui imobil aparţinând unei firme din oraş. „Potrivit primelor cercetări ale pompierilor militari, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată care a folosit intenţionat o sursă de aprindere pentru a genera arderea în două locuri distincte ale obiectivului. Echipajul a lichidat arderea după circa 3 ore şi 30 de minute de luptă cu flăcările, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 400.000 de le, pagubele fiind evaluate la suma de aproximativ 50.000 de lei”, a precizat plt.maj. Ovidiu Tătăranu, purtător de cuvânt al ISU Călăraşi. Când au sosit pompierii, o încăpere de la subsol şi alta de la parterul clădirii erau cuprinse de fum dens. Până la lichidarea flăcărilor au fost făcute scrum arhiva societăţii, documente, aparatură electrică şi electronică.  

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite