Echipa Dinamo Municipal joacă în Divizia A

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noua sală găzduieşte competiţiile sportive
Noua sală găzduieşte competiţiile sportive

Sala Polivalenta va găzdui meciurile din Divizia A, seria Est, la handbal masculin.

În avanpremieră, pe data de 14 septembrie, la Clinceni, a  avut loc meciul Dinamo Municipal-Steaua, din cadrul Ligii Naţionale de Handbal.Meciul a fost urmărit din tribună şi de primarul oraşului Călăraşi, Nicolae Dragu.„Toată luna septembrie accesul la meciurile de la Sala Polivalentă  este gratis. Din octombrie ne vom gândi la un preţ pentru bilete şi abonamente. Estimăm că cei sub 14 ani vor beneficia de gratuitate, iar adulţii, probabil vor plăti 5-10 lei. Abonamentele vor include şi zona de lupte, pe lângă cele 4 meciuri lunare de handbal“, a declarat Marian Dinulescu, preşedintele clubului Dinamo Municipal.

Oltchim Râmnicu Vâlcea, din nou la Călăraşi

Handbalistele de la Oltchim Vâlcea vor să joace din nou la Sala Polivalentă, după ce au susţinut aici meciul de inaugurare cu selecţionata Serbiei „Dacă sala de la Vâlcea nu este gata luna aceasta, cei de la Oltchim si-au manifestat interesul pentru sala noastră“, ne-a spus Dinulescu. Pe 8 septembrie, la inaugurarea sălii, fetele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea au bătut echipa Serbiei, RK Zajecar cu 33 la 22.

Programul meciurilor din Divizia A

Pe data de 25 septembrie 2011, CSM Călăraşi va întâlni CSM Focşani 2007, din cadrul etapei cu numărul II. Meciul se va desfăşura, cel mai probabil, la Sala Sporturilor din cadrul Stadionului Municipal Călăraşi. „Nu cred că vom mai juca la Polivalentă pentru că sunt nişte neînţelegeri“, a declarat Constantin Frâncu, antrenor handbal.
În data de 29 septembrie 2011, CSM Călăraşi va întâlni HC Dunărea Brăila, iar  pe 2 octombrie se va disputa meciul HC Vaslui-CSM Călăraşi. În data de 9 octombrie, CSM Călăraşi va juca cu CS Universitar Ştiinţa Bucureşti. CSM Călăraşi şi CS Universitar Ştiinţa Bucureşti vor juca pe 16 octombrie.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite