INCREDIBIL! Mortul de la Perişoru este un dispărut din Bacău acum 35 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un băcăuan, dispărut de acasă din 1976 şi care nu a mai dat niciun un semn de viaţă familiei , a fost îngropat, în iunie 2011, pe cheltuiala Primăriei Călăraşi. Deşi familia a fost chemată să recunoască trupul neînsufleţit, oamenii au declarat, iniţial, că mortul nu este ruda lor. De aici au început căutările poliţiştilor pentru aflarea identităţii.

În urma unei anchete complexe a poliţiştilor de la Compartimentul Urmăriri, Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Călăraşi, cu sprijinul oamenilor legii din Perişoru, şi al localnicilor din Feteşti şi Bacău, s-a stabilit că nu există niciun dubiu: Ion Popescu, de 54 de ani, este cel dispărut în urmă cu 35 de ani. Povestea bărbatului a ieşit la iveală, după decesul acestuia la Spitalul Judeţean Călăraşi, în vara anului trecut.  Bărbatul suferea de afecţiuni pulmonare şi avea şi ceva probleme cu alcoolul. „Poliţiştii au fost sesizaţi în cursul lunii iunie 2011 de reprezentanţi ai Spitalului de Urgenţă Călăraşi cu privire la faptul că la Secţia Anatomie-Patologică a decedat Popescu Ion, de 54 ani, din judeţul Bacău, şi solicitau sprijin pentru a-i anunţa familia“, a declarat Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi. Ulterior, medicii au anunţat că rudele lui Popescu nu l-au recunoscut, motiv pentru care s-au declanşat investigaţiile pentru stabilirea identităţii cadavrului.

Anchetă complexă

Din verificările efectuate, cu sprijinul agenţilor Postului de Poliţie Perişoru şi a localnicilor, oamenii legii au aflat că bărbatul a locuit pe raza comunei Perişoru încă din anii 1976 – 1978. Oamenii ştiau că se numeşte Ion Popescu şi că provine dintr-o familie numeroasă, originară din judeţul Bacău. Anchetatorii spun că Popescu a fost văzut ultima dată de familie în anul 1976, atunci când a plecat pentru satisfacerea stagiului militar. Nu s-au alertat când nu a mai venit acasă şi nu au anunţat autorităţile despre dispariţia sa. Astfel, bărbatul a trăit liniştit în comuna Perişoru peste 30 de ani, lucrând în agricultură cu ziua, dar şi la stână. Deşi familia nu l-a recunoscut iniţial, având în vedere că fizionomia i se modificase în decursul anilor, poliţiştii au stabilit că Ion Popescu este cel plecat în 1976 în Armată din satul Cernu, comuna Poduri, judeţul Bacău. Investigaţiile multiple desfăşurate de poliţişti au constat, practic, în refacerea întregii vieţi pe care a avut Ion Popescu în ultimii 35 de ani.
     


Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite