UPDATE Descinderi la Săruleşti, în această dimineaţă, pentru prinderea hoţilor de maşini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 150 de poliţişti, jandarmi şi forţe SIAS au descins, azi-dimineaţă, în jurul orei 6.30, la locuinţele mai multor suspecţi de furturi de maşini.

ORA 15.30.Cinci dintre suspecţii de furt calificat ridicaţi în acestă dimineaţă au fost retinuti de poliţişti pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Judecătoriei sector 3 Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă.

ORA  14.20.Oamenii legii au reuşit să indentifice şapte persoane pe care le-au ridicat pentru audieri şi le-au transportat la sediul Poliţiei Capitalei. Este vorba despre Ilie Stănescu, Marius, Gogu şi Vasile Mihai, dar şi despre Eugen I. şi Marian şi Iulian C. Pe numele acestora fuseseră emise mandate de aducere pentur a putea fi audiaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

N-au găsit nimic

Poliţiştii care au participat la acţiunea coodonată de Bucureşti s-au împărţit pe echipe şi au încercat să descopere obiecte care provin din mai multe infracţiuni de furt. De exemplu, Poliţia Transporturi Călăraşi a efectuat percheziţii pentru descoperirea elementelor sustrase de la infrastructura feroviară. „Nu am găsit nimic pentru că, de obicei, componentele de cale ferată sunt valorificate imediat. Nu le ţine nimeni acasă. Toată lumea se mişcă repede. Rromii au câte două, trei maşini în curte şi se deplasează rapid pentru a vinde marfa“, a declarat comisar-şef Gheorghe Sava, şeful Poliţiei Transporturi Călăraşi.

Spre deosebire de alte descinderi ale oamenilor legii, ieri dimineaţă, Săruleştiul nu a mai explodat. „Nu au fost incidente şi nimeni nu s-a opus. De această dată, a fost linişte“, a mai spus Sava. Poliţiştii sunt obişnuiţi cu manifestările violente ale rromilor din Săruleşti care fac singuri legea în comunitate.

Săltaţi pentru audieri

Acţiunea desfăşurată în comuna Săruleşti a vizat depistarea mai multor indivizi certaţi cu legea despre care existau informaţii că se ocupă de furtul autoturismelor de pe raza Capitalei. Cele şapte percheziţii s-au finalizat cu ridicarea mai multor supecţi. Cei în cauză au fost duşi la sediul Poliţiei Capitelei pentru audieri, acţiunea fiind coordonată de Serviciul Furturi Auto din Bucureşti. „În timpul acţiunii au fost ridicate şapte persoane şi conduse la Bucureşti pentru cercetări“, a spus Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite