Un şofer, ameţit de alcool, i-a fentat de poliţişti. Bărbatul a fost prins după o urmărire de 4 kilometri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat băut şi la care gonea pe DN 3B la volanul unui autoturism Dacia Logan a fost prins de poliţişti după o urmărire de aproximativ 4 kilometri. El a încercat să se sutragă unui control de rutină, ştiind că şofează, după ce a consumat băuturi alcoolice.

În seara de 14 iulie, ora 23.20, agenţi din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Dichiseni au încercat să oprească în trafic autoturismul Dacia Logan care se deplasa pe DN 3B, pe raza comunei Dichiseni. Deoarece şoferul nu a oprit la semnal, oamenii legii au pornit în urmărirea sa. Au reuşit să-l oprească după aproximativ 4 kilometri, pe raza comunei Unirea. În urma testării cu aparatul etiloterst, poliţiştii au aflat şi motivul pentru care acesta a fugit. Ghiţă B., în vârstă de 53 ani, din municipiul Călăraşi, încerca să se sustragă controlului: avea o concentraţie alcoolică de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul având o alcoolemie peste limita legală, urmând să fie propusă soluţie prin parchet.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite