Zeci de poliţişti au rămas fără arme. La Călăraşi au fost verificate 37 de dosare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de poliţişti au rămas fără arme, după ce Inspectoratul General al Poliţiei a declanşat un amplu control la nivel naţional, desfăşurat în perioada 9-15 martie 2012, ca urmare a atacului armat de la coaforul Perla din Capitală. La Călăraşi, 37 de dosare ale angajaţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor au fost verificate, însă nu au fost descoperite nereguli.

„ Nu a fost luată nicio măsură, deoarece nu au fost constatate deficienţe. Dosarele aparţin angajaţilor MAI, incluzând aici şi jandarmii şi pompierii, nu numai poliţiştii”, a precizat inspector de poliţie Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi. La nivel naţional, au fost luate la puricat 3.434 de dosare ale oamenilor legii care au obţinut drept de deţinere, port şi folosire a armelor letale în timpul liber. În urma neregulilor, au fost aplicate 20 de măsuri de suspendare( împotriva persoanelor în cauză s-a pus în mişcare urmărirea sau acţiunea penală), 18 nu s-au prezentat pentru prelungirea valabilităţii permisului, 10 nu mai îndeplineau condiţiile psihologice/medicale. Pe parcursul acţiunii, 34 de persoane au renunţat la calitatea de deţinători de armă.
 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite