Tupeu: agenţi de pază prinşi dormind la serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia va continua controalele Foto: Arhivă Adevărul
Poliţia va continua controalele Foto: Arhivă Adevărul

Deşi ştiu că sunt în vizorul poliţiştilor, agenţii de pază continuă să-şi facă de cap la locul de muncă. Controalele din ultimul timp nu i-au responsabilizat. Alte trei persoane au fost prinse dormind în timpul serviciului.

Poliţiştii spun că razia a avaut loc în noaptea de 9/10 noiembrie 2011 la 20 de firme din oraş. 30 de agenţi de pază au fost verificaţi, însă trei dintre ei au fost găsiţi dormind în timpul serviciului.

„Poliţiştii au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Trei agenţi de pază, care au fost depistaţi dormind au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă de 100 lei fiecare“, a declarat Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi. Oamenii legii spun că acţiunile de prevenirea furturilor vor continua şi în perioada următoare pentru a-i determina pe patroni să asigure paza societăţilor pe care le deţin, dar şi pe agenţii de pază să respecte obligaţiile care le revin.

   



Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite