Paza bună trece primejdia rea: controale pe cursurile râurilor pentru prevenirea inundaţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cotele apelor Timiş şi Bârzava sunt monitorizate atent
Cotele apelor Timiş şi Bârzava sunt monitorizate atent

Ministerul Mediului şi Pădurilor, în colaborare cu Comitetul Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă a declanşat la nivel naţional, în perioada 19  martie – 30 aprilie 2012, o serie de acţiuni pentru prevenirea inundaţiilor.

Specialiştii vor verifica, în princpial, modul în care au fost salubrizate cursurile de apă, dar şi dacă autorităţile au dispus realizarea de şanţuri şi rigole în localităţi pentru asigurarea scurgerii apelor. „Vor fi verificate cursurile de apă mici pe care s-au produs în anii anteriori blocaje care au condus la pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale, precum şi localităţile în care au avut loc inundaţii ca urmare a nerealizării  sau  neîntreţinerii corespunzătoare a şanţurilor şi rigolelor”, a declarat Ovidiu Tătăranu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă(ISU) Călăraşi.

 Comisia de verificare, coordonată de prefect

La Călăraşi, comisia de verificare va fi coordonată de prefectul Emil Muşat şi va fi alcătuită din reprezentanţi ai Comisariatelor judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu, de la Administraţi Naţională „Apele Române ” şi Inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă. „În cadrul acestor controale se va verifica în principal: existenţa depozitelor de deşeuri şi de material lemnos pe malurile şi în albiile cursurilor de apă, precum şi în secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor; existenţa depozitelor de material lemnos pe formaţiunile torenţiale din apropierea zonelor locuite şi modul în care au fost realizate / întreţinute şanţurile şi rigolele de scurgere a apelor pluviale în localităţi”, se precizează într-un comunicat al ISU. În cazul în care vor fi constatate deficienţe, se vor trasa sarcini clare pentru remedierea acestora, astfel încât măsurile dispuse să conducă la diminuarea efectelor unor eventuale inundaţii în această primăvară.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite