Direcţia Sanitar-Veterinară: adăpostul pentru câinii maidanezi funcţionează fără autorizaţie
0
Clinica de 500.000 de euro pentru câiii maidanezi naşte, din nou, dispute. Deşi primarul oraşului , Nicolae Dragu, a declarat că adăpostul a fost autorizat, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor(DSVSA) Călăraşi îl contrazice. “D.S.VS.A Călăraşi nu a emis autorizaţie sanitară veterinară de funcţionare pentru adăpostul de câini fără stăpân, gestionat de Primăria Călăraşi”, a anunţat ins
Totodată, se face precizarea că Primăria a depus la DSVSA, pe 22 martie 2012, dosarul privind înregistrarea sanitară veterinară a obiectivului ,,adăpost pentru câinii fără stăpân’’. “Conform prevederilor Ordinului A.N.S.V.S.A. nr. 16/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, evaluarea obiectivului va fi efectuată de inspectorii de specialitate ai DSVSA Călăraşi imediat ce acesta va conţine documentele specificate în ordinul mai sus menţionat”, au adăugat oficialii instituţiei.
Ce spune primarul
În urmă cu două zile, primarul oraşului a declarat că adăpostul, inaugurat pe 8 decembrie 2011, a primit autorizaţie. Clinica ar urma să aibă 10 angajaţi, dintre care 2 medici, tot atâţia sistenţi şi alte 6 persoane. Până acum, la Călăraşi problema câinilor fără stăpân a fost gestionată ilegal de Serviciul Public Pvaje şi Spaţii Verzi. Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi mediului(FPAM), prin preşedintele Mircea Şerbănoiu a avertizat asupra neregulilor care se petrec la această clinic, menţionând şi faptul că problema maidanezilor a fost gestionată fără documente legale.
Pe 8 decembrie 2011, clinica a fost inaugurată
La inaugurarea adăpostului, pe 8 decembrie 2011, autorităţile locale dădeau asigurări că totul va funcţiona ca la carte. „Avem déjà şase angajaţi, dar intenţionăm să mai aducem personal. Am încheiat şi un contract cu un medic veterinar care lucrează 4 ore în fiecare zi. Va una dintre cele mai moderne clinici din ţară“, a declarat Picu Şişman, viceprimarul oraşului Călăraşi. În prezent, în adăpost vieţuiesc 160 de câini strânşi de pe străzi, însă Primăria doreşte să intensifice prinderea acestoa, având în vedere că în tot oraşul bântuie 4.000 de patrupede.
Condiţii de lux
Primarul oraşului, Nicolae Dragu a locat din bugetul local o jumătate de million de euro pentru a scăpa de câinii fără stăpân. Banii au fost investiţi în aparatură de ultimă generaţie, clinica propriu-zisă şi adăposturi. În acest an, în imediata apropiere a clinicii, care ocupă o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi, va fi construit un adăpost pentru animalele mari: cai şi măgari. „Am avut în anii trecuţi probleme cu animale bătute, de aceea vrem să amenajăm şi un loc pentru animalele mari care sunt chinuite de stăpâni“, a mai precizat Nicolae Dragu.