Călărăşenii nemulţumiţi, în audienţă la primar. Iată care este programul autorităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Audienţele au loc la sediul Primăriei Călăraşi
Audienţele au loc la sediul Primăriei Călăraşi

Călărăşenii care doresc o locuinţă socială sau reclamă ridicarea unor construcţii ilegale ori, pur şi simplu, caută un loc de muncă sunt ascultaţi în fiecare miercuri de primarul oraşului. Daniel Ştefan Drăgulin a primit, ieri, în audienţă, 26 de persoane.

La discuţii au participat şi şefii birourilor în atribuţiile cărora intră rezolvarea problemelor ridicate de persoanele care au cerut audienţa şi au fost dispuse soluţii şi termene de rezolvare, în conformitate cu prevederile legale în domeniu.

Iată programul de audienţe de la Primăria Municipiului Călăraşi:

În fiecare zi de luni, între orele 9.30-11.30, viceprimar Virgil Marian Dumbravă va ţine audienţe cu cetăţenii care ridică probleme aflate în atribuţiile urmatoarelor structuri din subordine:
Serviciul Public  Asistenţă Socială

Cantina de Ajutor Social

Serviciul Public Pieţe Oboare

Administraţia Cimitirelor

Serviciul Transport Local

Serviciul Public Centrale Termice Administrare Fond Locativ, inclusiv Comisia de fond locativ

Învăţămant Serviciul Public Pavaje Spaţii Verzi

Stare civilă
 
În fiecare zi de marţi, între orele 8.30-11.30, viceprimar Marius Grigore Dulce va desfăşura audienţe cu cetăţenii care ridică probleme aflate în atribuţiile următoarelor structuri din subordine:
Directia tehnică

Serviciul Investiţii

Serviciul Urbanism, Amenajarea teritoriului şi Acord Unic

Serviciul Gospodărie Comunală şi Locativă

Compartiment Aparare Civila

Biroul  Relaţii cu asociaţiile de propietari

Serviciul Dezvoltare Comunitară -  Relaţii Internaţionale

Serviciul Comunitar Cadastru şi Agricultură
 
Înscrierea în audienţă pentru viceprimari are loc în fiecare zi, între orele 8.00 şi 10.00, pentru săptămâna următoare, la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni, pe baza documentului de identitate.
 
Primarul oraşului, Daniel Ştefan Drăgulin, are audienţe în fiecare  zi de miercuri, între orele 8.30 şi 11.30, în limita a 30 de persoane. Persoanele care solicită înscrierea pe lista de audienţe a primarului trebuie să facă dovada (prezentând bonul de ordine semnat de viceprimar/persoană desemnată) că au fost anterior primiţi în audienţă cu aceeasi problema de viceprimarul care  are în atribuţiile structura în masura să le rezolve problema.

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite