Piscul Crăsani, cetatea marelui rege get Dromichete

Turişti la situl arheologic de la Pisculc Crăsani

În apropiere de comuna Balaciu, printre dealurile de pe malul drept al râului Ialomița arheologii au descoperit o cetate getică despre care se presupune că a fost ridicată de marele rege Dromichete.

Primele săpături arheologice au fost începute în anul 1870, dar abia în 1923 s-a confirmat faptul că așezarea descoperită este una de mare importanță istorică. După o pauză de câteva decenii, în anul 1969,săpăturile au fost reluate de arheologii ialomițeni.
Cu toate că la prima vedere locul nu îți oferă prea multe motive că aici ai putea să îți delectez privirea cu ceva interesant, locul mustește a istorie. Legendele despre faptul că marele rege Dromichete ar avea o comoară îngropată între dealurile acestei zone au făcut, ani de-a rândul să nască vise de îmbogățire printre locuitorii din zona sitului arheologic. Cu timpul „căutătorii de comori“ s-au împuținat, iar în prezent doar pașii arheologilor mai străbat colinele de la

Piscul Crăsani

„Aici a fost  o aşezare întărită, cu şanţ şi val. A fost cercetat doar mamelonul din centru. Aici a fost descoperit un candelabr din bronz,  o vatra solară și un riton… Locul și cercetările sunt importante, fiind una dintre puţinele așezări de sec II-I de tip davă” spune Elena Rențea, arheolog în cadrul Muzeului Județean de Istorie Ialomița.

Ritonul de la Crăsani

Piesa de rezistență a descoperirilor de la Piscul Crăsani o reprezintă ritonul, o piesă de cult format dintr-un corn și o terminație în formă de cal. „Eu am avut şansa de a fi după două mii şi ceva de ani, prima persoană care am luat în mână această piesă. Eram atunci, îmi aduc aminte cu un coleg, Virgil Niţulescu. L-am ridicat, era în două bucăţi, cornul şi terminaţia în formă de cal şi stăteam cu piesele în mână şi l-am strigat pe colegul meu. S-a uitat la mine de la vreo 15 metri şi a strigat: «Ritonul de la Piscul Crăsani». Şi aşa i-a rămas numele“, rememorează arheologul Elena Rențea momentul când a descoperit ritonul de la Crăsani. Ritonul a fost capul de afiș a mai multor expoziții de istorie desfășurate în România, dar și la muzee célèbre din străinătate.

Cetatea marelui Dromichete

Potențialul istoric ascuns între colinele de la Crăsani i-au făcut pe oficialii județeni să se gândească la o strategie pentru dezvoltarea turismului în zonă. Astfel, în viitorul apropiat, una dintre văile din zonă va fi amenajată în trepte, iar sus, în vârful colinei din mijloc, unde a fost descoperită vatra solară şi ritonul, va fi amenajat un muzeu în aer liber.

Turiștii vor fi îndrumați de un ghid care le va povesti legenda regelui Dromichete și a lui Lysimah, așa cum a fost ea relatată de marele istoric Diodor în una din scrierile sale despre civilizația geților: „Aici este cetatea lui Dromichete, cel care după ce l-a prins pe Lysimah, căpetenia macedonenilor, în loc să-l omoare a pregătit pentru acesta un ospăţ. Oaspeţii au fost poftiţi pe cline aşternute cu stofe şi covoare aduse de acasă şi luate de geţi ca pradă, masa era din argint, iar cupele din aur. De cealaltă parte, geţii stăteau în bănci aşternute cu lăicere sărace, aveau mese simple de lemn, pahare din lemn ori din corn de vită precum era obiceiul la geţi. Dromichete a umplut cel mai mare dintre cornurile de băut, i-a spus lui Lysimah tată şi l-a intrebat care dintre mese e cea mai regească. Aceasta a răspuns că a lor, a macedonenilor. Atunci de ce ţi-ai părăsit regatul şi ai venit aici, a întrebat Dromichete”.

Cetatea dacică de la Crăsani a fost un puternic centru unde se desfășurau importante tranzacții comerciale, atât cu neamurile geto-dace vecine, cât și cu lumea sud-dunăreană, tracică și greco-romană. În sprijinul acestei afirmații stau atât monedele descoperite în așezările de la Crăsani și Copuzu, monede getice locale sau sud-dunărene, ca și monede provenind din Thasos, Macedonia Prima, Dyrrhachium, Tomis sau Imperiul roman.
Sfârșitul existenței davei de la Crăsani se plasează în cursul secolului I î.e.n. Așezările deschise și acropola au fost distruse de un incendiu puternic, după care locuirea a încetat definitiv în această zonă.