UPDATE Carambol pe Autostrada Soarelui ! 10 maşini s-au tamponat la km 116

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zece maşini s-au tamponat din cauza inconştienţei şoferilor care nu au adaptat viteza la condiţiile de drum. Deşi Poliţia Rutieră, dar şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri atenţionaseră că pe carosabil există un strat de zăpadă, unii n-au ţinut cont de acest lucru.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că se circulă cu dificultate pe Autostrada A2 Bucureşti –Constanţa  din cauza existenţei pe suprafaţa carosabilă a unui strat subţire de zăpadă. Pe sensul dinspre Cernavodă către Bucureşti la kilometrul 116, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a avut loc o tamponare în care au fost implicate 10 autovehicule. În urma accidentului nicio persoană nu a fost rănită grav, iar maşinile implicate au fost trase pe banda de urgenţă.

Atenţie, şoferi!

Poliţiştii reamintesc şoferilor că, potrivit  prevederilor legale viteza de deplasare pe sectoarele rutiere acoperite cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă nu poate depăşi 50 kilometri pe oră în afara localităţilor şi 30 kilometri pe oră în localităţi. Pentru prevenirea accidentelor rutiere şi a blocajelor de trafic, poliţiştii rutieri asigură respectarea acestei limite de viteză cu ajutorul aparaturii radar.

A frânat brusc

ORA 16.30. Accidentul în care, din fericire, nimeni nu a fost rănit, s-a produs pe raza localităţii Drajna, din cauza vizibilităţii reduse viscol la sol). Un conducator auto a frânat brusc provocând un accident în lanţ. Circulaţia în zonă a fost înrgreunată pentru aproximativ 30 de minute.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite