Campania "F.O.C.-Flăcările omoară copii", un semnal de alarmă pentru părinţii care nu-şi supraveghează micuţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evitaţi astfel de situaţii!
Evitaţi astfel de situaţii!

Deşi în judeţul Călăraşi în ultimul an niciun copil nu şi-a pierdut viaţa într-un incendiu, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă(ISU) atrage atenţia asupra pericolelor jocului cu focul. Până în martie 2013, la nivel naţional se desfăşoară campania preventivă” F.O.C.-Flăcările omoară copii” ce urmăreşte reducerea numărului de incendii la locuinţe şi implicit a victimelor în rândul copiilor.

Având la bază statistici care arată că, în ultimii doi ani şi jumătate, peste  1.260 de persoane au fost victime ale incendiilor, dintre care 152 au fost copii(57 au decedat), iar cele mai multe incidente au fost provocate de improvizaţii ori de utilizarea defectuoasă a mijloacelor de încălzire şi a instalaţiilor electrice, pompierii încearcă să tragă un semnal de alarmă. Grupul ţintă este format din reprezentanţi legali ai copiilor (părinţi, bunici, asistenţi sociali etc.) iar grupurile secundare sunt copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani. Această campanie a fost structurată în două părţi: prima parte, septembrie - octombrie 2012, conştientizarea asupra pericolului la care sunt expuşi copiii, iar a doua parte, octombrie 2012 - martie 2013, va fi concentrată pe informarea privind principalele surse de incendii.

Schimbaţi-vă atitudinea!

La nivelul judeţului Călăraşi, în acest an, nu au fost înregistrate victime din rândul copiilor, însă, din cauza jocului cu focul, în gospodăriile cetăţenilor au izbucnit mai multe incendii. Specialiştii I.S.U. Călăraşi consideră însă că este necesară schimbarea atitudinii părinţilor în ceea ce priveşte supravegherea copiilor şi jocul acestora cu focul, astfel încât să cunoască, încă de mici, pericolele care îi pândesc. De asemenea, este foarte importantă supravegherea copiilor şi asigurarea condiţiilor de securitate în locuinţă, în special în lipsa părinţilor.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite