Micuţul descoperit la groapa de gunoi se născuse în urmă cu o săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupul copilului a fost găsit printre gunoaie
Trupul copilului a fost găsit printre gunoaie

Bebeluşul care a fost descoperit sâmbătă, la groapa de gunoi din Măgureni avea o săptămână. Lângă acesta a fost descoperită placenta şi o pungă de plastic.

„Au fost prelevate probe şi trimise pentru analiză la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“. Va mai dura până ies rezultatele. S-au trimis probe de sânge şi de lichid din corpul nou-născutului pentru a se stabili care a fost cauza decesului“, a declarat Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi.

Moarte suspectă

În acest dosar, poliţiştii au deschis o anchetă şi merg pe ipoteza de moarte suspectă. Până în prezent, mama copilului nu a fost identificată pentru a spune în ce împrejurări a ajuns nou-născutul la gunoi.Trupul neînsufleţit al copilului a fost găsit de o femeie, sâmbătă, în jurul prânzului în cartierul Măgureni. Speriată, aceasta a alertat Poliţia. Deşi se afla pe platforma unde se colectează resturile menajere din tot oraşului şi unde bântuie haitele de câini, copilul nu fusese devorat de animale.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite