„Până în decembrie vom avea apă bună la robinet“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Primarul Nicolae Dragu
Primarul Nicolae Dragu

Edilul-şef al oraşului le promite călărăşenilor că, până la sfârşitul anului,  va rezolva problema apei potabile.

„Până în decembrie încercăm să finalizăm alimentarea cu apă a oraşului din puţuri de mare adâncime. Este o investiţie de 12 milioane de euro, din care aproape 2 milioane provin din bugetul local. Recent au fost finalizate cinci puţuri forate, la marginea Călăraşiului, iar acum se lucrează la coloanele de aducţiune către Uzina de Apă“, a spus Nicolae Dragu. În primă fază, puţurile vor avea un debit total de 200 litri/secundă şi vor fi o sursă de alimentare alternativă la cea tradiţională.

Lucrarea a fost demarată în urmă cu 11 ani. Primele săpături la puţul de prospecţiune au fost începute în 1999. „Din păcate, nu au avut continuitate, deşi lucrarea în beneficiul locuitorilor. Ştiu că oamenii aşteaptă de multă vreme finalizarea acestei investiţii. Şi pe bună dreptate. Problema nu o reprezintă faptul că alimentarea cu apa a municipiului Călăraşi se face din fluviul Dunărea, ci parametrii de calitate necesari apei potabile. Staţia  de tratare are o eficienţă de 91 %“, a adăugat primarul.

Grad avansat de degradare

O caracteristică generală a reţelei de alimentare cu apă potabilă o constituie vechimea şi gradul avansat de degradare, subdimensionarea în comparaţie cu volumul de apă solicitat în prezent şi insuficienta extindere (85,3. În prezent, la Călăraşi sunt în derulare mai multe proiecte pentru extinderea şi reabilitarea reţelei de apă şi canalizare, în valoare de peste 100 milioane de lei. Fondurile sunt destinate lucrărilor la staţia de pretratare a apei captate din Dunăre, uzina de apă, staţia de epurare şi reţeaua de canalizare a oraşului.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite