Prins băut la volan. Un bucureştean, cercetat penal, pentru o alcoolemie de 1,07

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Crezând că poate înşela vigilenţa poliţiştilor, un bărbat băut a ieşit cu maşina pe DN3. Ghinionul l-a urmărit pentru că a fost prins de oamenii legii şi s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Pe 25 martie, la ora 18.50, un bucureştean a fost oprit în trafic, pentru un control de rutină, pe DN3.

Poliţiştii de la Fundulea au stabilit că Nicolae L., în vârstă de 39 de ani, avea o alcoolemie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul conducea un autoturism marca Renault în localitatea Tămădău Mare. Nu a opus rezistenţă la testarea cu aparatul etilotest şi nici nu şi-a justificat gestul iresponsabil de a se urca băut la volan. Conducătorul auto a fost condus de poliţişti la Spitalul Lehliu Gară, unde i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.


Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite