Refugiu în biserică. Preoţii, sfătuiţi de Patriahia Română să sprijine persoanele afectate de căldură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preoţii parohi, stareţii şi stareţele mânăstirilor sunt sfătuiţi de Patriarhia Română să dea o mână de ajutor persoanelor care au de suferit din cauza căldurii. Oamenii care nu se mai pot deplasa pe stradă trebuie primiţi în biserici, unde li se va oferi apă.

"Preoţii parohi, stareţii şi stareţele sunt solicitaţi să ofere spaţiu de adăpost în biserică şi apă pietonilor care nu se mai pot deplasa din cauza căldurii", arată Patriarhia Română, într-un comunicat de presă remis, luni, agenţiei Mediafax. Având în vedere că unele biserici sunt deschise şi până la ora 20.00, persoanele cărora li se face rău în apropierea locaşurilor de cult pot găsi aici adăpost.

Ajutor la ambulanţă

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica a declarat că oamenii vor primi apă sau ceai şi vor sta până îşi vor reveni. “În cazul celor care au o problemă mai gravă de sănătate, reprezentanţii bisericilor vor solicita ambulanţa", a mai spus părintele Stoica. Orice biserică, indiferent de zona în care se află, trebuie să aibă la îndemână apă sau ceai şi un spaţiu rece pentru cei care ar suferi de căldura excesivă.


Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite