Serviciul Rutier, cu ochii pe pietonii indisciplinaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru reducerea accidentelor provocate de traversările neregulamentare, Serviciul Rutier Călăraşi va fi, astăzi, cu ochii pe pietoni, dar şi pe şoferi. Acţiunea de prevenire se desfăşoară în mai multe puncte din oraş, însă zona Orizont este prima vizată.

De la începutul anului şi până în prezent, din cauza pietonilor au avut loc 13 accidente, soldate cu 3 morţi, 10 persoane rănite grav şi una uşor. „Acţiunea se desfăşoară la nivel naţional şi vom încerca să-i informăm pe oameni la ce riscuri se expun atunci când traversează strada prin locuri nepermise“, a declarat insp. pr. Daniel Naghi din cadrul Serviciului Rutier.

Pe tot parcusul acţiunii, oamenii legi, alături de reprezentanţii unui important dealer de maşini şi motociclete, vor împărţi pliante şi odorizante auto. Poliţiştii nu ascund nici faptul că pietonii prinşi pe picior greşit vor fi sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 13 4 de lei. „Sperăm ca oamenii să înţeleagă faptul că puţină atenţie le poate salva viaţa“, a mai spus Naghi.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite