Un şofer fără permis a fugit de la locul accidentului şi a agresat poliţiştii când au venit să-l "salte"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat fără permis care a accidentat uşor două persoane şi a fugit d ela locul faptei a agresat poliţiştii când aceştia au încercat să-l ancheteze. Tânărul, în vârstă de 34 de ani, din comuna Luica, s-a ales cu dosar penal pentru ultraj, conducere fără permis, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor şi vătămare corporală din culpă.

Incidentul s-a petrecut duminică după-amiază, în jurul orei 17.55. Marius S. S-a urcat la volanul unui autoturism Opel, deşi nu avea permis de conducere. Pentru că nu are experienţă în şofat, bărbatul a accidentat uşor două persoane care se aflau pe marginea drumului, pe o strada perpendiculară pe D.J. 402. După producerea accidentului, şoferul a plecat de la locul accidentului şi s-a dus liniştit acasă. Aici l-au găsit trei agenţi şi un jandarm pentru a-l ancheta. În timp ce era condus la autoturismul poliţiei, tânărul a devenit agresiv, lovindu-i cu pumnii şi picioarele pe oamenii legii. De asemenea, susţin anchetatorii, el a refuzat testarea cu aparatul etilotest, însă i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite