Accident pe strada Bucureşti. Două persoane aflate pe trotuar au fost rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două tinere, dintre care una cu handicap, aflată într-un cărucior, au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, după ce au fost lovite de o maşină pe trotuar. Accidentul s-a petrecut, marţi dimineaţă, pe strada Bucureşti, din municipiul Călăraşi, în apropiere de BCR, la ora 10.00. Poliţiştii de la Serviciul Rutier sunt la faţa locului pentru cercetări, urmând a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

Din primele informaţii, se pare că două maşini s-a tamponat, iar una dintre ele a ricoşat pe trotuar, unde a suprins şi accidentat cele două persoane care se deplasau regulamentar. Poliţiştii spun că accidentul s-a produs după ce o femeie care conducea un autoturism marca Peugeot nu s-a asigurat la plecarea de pe loc din faţa unei patiserii de pe strada Bucureşti. „ În acel moment, maşina a fost lovită în lateral de un autoturism Opel care se deplasa în acelaşi sens de mers. În urma impactului, prima maşină a fost proiectată pe trotuar unde a accidentat o femeie şi o persoană cu handicap în cărucior. Cele două victime au fost transportate la spital, iar încadrarea juridică a faptei se va face în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale ale victimelor“, a declarat Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi. Cele două victime se află la spital, una dintre ele are un picior rupt, iar ceilalte i se face o investigaţie  tomografică pentru a se stabili ce leziuni a suferit.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite