S-a rănit singură pe Autostrada Soarelui. O femeie a intrat cu maşina într-o pompă de la benzinărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a intrat cu maşină într-o pompă de alimentare a unei benzinării de pe Autostrada Soarelui 2, o femeie a fost rănită şi a cerut ajutorul paramedicilor SMURD pentru îngrijiri medicale. Echipajul a intervenit la timp şi a transportant victima de urgenţă la spital.

Accidentul s-a petrecut la sfârşitul săptămânii trecute, pe 2 iunie, la ora 16.05. Un echipaj de prim-ajutor SMURD din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu Gară a fost solicitat prin intermediul apelului unic de urgenţă 112 să intervină pe raza localităţii, pe Autostrada Soarelui, la km 49, pe sensul de mers Constanţa - Bucureşti, pentru acordarea primului ajutor unei tinere. Valeria I., în vârstă de 26 de ani, suferise un traumatism toracic, după ce, aflată la volan aprovocat un accident. La sosirea echipajului SMURD, femeia era conştientă şi acuza dureri la nivelul toracelui. Paramedicii i-au acordat primul ajutor, după care au transportat-o de urgenţă la spitalul din oraşul Lehliu Gară, cu admisie de oxigen.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite