Accident cu trei răniţi la Lehliu. Şoferul vinovat nu avea permis, băuse şi conducea un utilaj neînmatriculat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei persoane au ajuns la spitalul din Lehliu, duminică noapte, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un utilaj agricol neînmatriculat, cu sistemul de iluminare defect şi condus de un bărbat beat şi fără permis.

Accidentul s-a petrecut în noaptea de 22/23 iulie, în jurul orei 23.55, pe D.J. 201B. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au stabilit că Marian F., de 31 de ani, din comuna ialomiţeană Andrăşeşti, se alfa la volanul unui autoturism marca BMW, pe D.J. 201B, în afara localităţii. Acesta a intrat în coliziune faţă – spate  cu un ansamblu agricol neînmatriculat, cu sistemul de iluminare - semnalizare defect, condus de Valerică S., de 53 ani, din oraşul Lehliu Gară, satul Răzvani, care nu posedă permis de conducere şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a trei persoane din autoturism, care au fost transportate la Spitalul Lehliu Gară pentru îngrijiri medicale. Celor doi conducători auto le-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, iar cercetările sun efectuate pentru comiterea de infracţiuni la regimul rutier şi vătămare corporală din culpă.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite