Călăraşi: Zece persoane, prinse la Fundulea în timp ce demontau o cale ferată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii spun că cele mai multe probleme sunt pe magistrala Fundulea-Ştefan cel Mare
Poliţiştii spun că cele mai multe probleme sunt pe magistrala Fundulea-Ştefan cel Mare

Zece persoane din comuna Fundulea au fost prinse în timp ce încercau să sustragă mai multe componente de cale ferat.

Efective de jandarmi împreună cu lucrătorii din cadrul postului de Poliţie din comuna Fundulea, Tămădău şi Belciugatele au desfăşurat o acţiune de prevenire şi combatere a furturilor din infrastructura feroviară.

În cursul acestei razii , în staţia C.F.R. Fundulea, au fost depistate 10 persoane: Eduard Z., Petre Z., Constantin V., Ionel S., Marian P., Fănuţa G., Vasilica P., Marian B., Constantin O., Ciprian B., toţi din Fundulea , care nu aveau un loc de muncă. Cele 10 persoane demontaseră 42 de plăci metalice, 84 de trifoane şi 84 de inele de resort. Aceştia se pregăteau  să încarce într-un atelaj hipo, o şină tip 49 cu lungimea de15 metri.Toate plăcile metalice, în valoare de 4.399 de lei au fost recuperate şi predate părţii vătămate.

„Celor 10 persoane le-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de furt calificat. Dosarul întocmit de Poliţie va fi înaintat Parchetului Lehliu Gară în vederea continuarii cercetărilor“ a declarat Aurelian Tănase, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Călăraşi.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite