Călăraşi: Voucherul Rabla se dă doar cu acordul Poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând din acesta an, poliţiştii vor verifica fiecare rablă în parte pentru a depista eventualele autovehicule furate sau alte nereguli.

 „Cei care doresc să caseze maşinile le aduc la noi, iar poliţia le verifică. Dacă totul este în regulă, oamenii pot veni peste două-trei zile să ridice voucherul“, a mai precizat Elena Soare, director economic la SC Omar&Lod SRL. Vocherele primite la schimb vor valora 3.800 de lei, la fel ca şi anul trecut, iar limita este de 3 cupoane valorice.

Dorina Apostol (33 de ani) vrea să îşi dea maşina pentru a-şi cumpăra una nouă. „Am o Dacie din 1989. S-a învechit şi nu mai merge bine. Vreau să o dau şi să îmi cumpăr o maşină nouă“, spune aceasta. La nivelul întregii ţări au fost achiziţionate anul trecut 63.000 de autoturisme noi, fiind casate, totodată, 190.000 de rable.  Suma alocată pentru program în acest an este de 722 de milioane de lei, respectiv de peste 170 de milioane de euro. În topul judeţelor la programul de reînnoire a parcului auto, judeţul nostru se află pe ultimul loc cu un procent de 0,7%. Pentru cele 1.250 de rable casate în judeţ s-au cheltuit 4.750.000 lei.

Dosar stufos

În perioada 21-25 martie 2011, firmele care doreau să participe la program au fost obligate să aducă un dosar stufos pentru a dovedi că funcţionează legal şi nu au niciun fel de datorie la bugetul statului. Unitatea colectoare trebuia să depună un dosar care să cuprindă următoarele acte: cerere de validare, act de împuternicire (în cazul în care depune altcineva decât administratorul actele), actul de identitate al reprezentantului legal, certificatul constatator de la Registrul Comerţului, certificat de înregistrare fiscală, certificat de cazier judiciar, certificat de atestare fiscală privind obligaţiile de stat, certificat privind impozitele şi aviz de funcţionare de la poliţie.

O singură firmă

La Călăraşi există o singură societate ce colectează maşini ce nu mai pot fi folosite şi care poluează mediul. Aceasta este SC Omar&Lod SRL, firmă ce a preluat anul trecut peste 1.200 de maşini. Reprezentanţii firmei au mers pe 21 martie 2011 la Bucureşti pentru a obţine autorizaţia de funcţionare. Aceştia spun că sunt mai multe acte necesare faţă de anul trecut, însă există motive justificate în acest sens. 

„Anul trecut am avut de încheiat un protocol, însă acum sunt mult mai multe acte de depus. Trebuie să demonstrăm că banii rezultaţi din impozite ajung la bugetul statului “, ne-a declarat Elena Soare. După depunerea dosarului, reprezentanţii firmei aşteaptă să fie aprobat pentru a veni şi a-şi ridica voucherele. „Pentru început vom primi 100-200 de vouchere, urmând ca, ulterior, să mai primim şi altele“, a precizat Soare.

Cerere mare

Reprezentanţii firmei care participă şi în acest an la programul Rabla în Călăraşi spun că  au fost foarte multe persoane interesate să scape de autovehiculele vechi.

„Am avut multe persoane care au venit să ne întrebe de modificări, circa 80-90 de oameni. Numai în ultima săptămână au venit 40 de persoane şi am întocmit deja o listă de aşteptare pentru ca oamenii să stea liniştiţi că vor putea să îşi caseze maşinile“, ne-a informat Elena Soare.  Aceasta a ţinut să precizeze că se primesc deja maşini, iar astăzi(28 martie 2011) au primit şi voucherele.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Călăraşi

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite