Călăraşi: Valentin Pavel cântă din suflet muzică populară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin a impresionat publicul cu muzica sa
Valentin a impresionat publicul cu muzica sa

Tânărul are pareză însă cântă foarte frumos şi a impresionat publicul cu muzica sa la spectacolul organizat la Palatul Copiilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Valentin Pavel, (11 ani), este elev în clasa a IV-a şi participă şi la cercul de muzică popular de la Palatul Copiilor. Deşi băiatul are pareză şi abia se poate deplasa, acesta reuşeşte să impresioneze prin talentul şi ambiţia sa.

La evenimentul ce a avut loc la Palatul Copiilor, acesta a cântat melodia „M-am jurat de mii de ori“ şi a stârnit admiraţia publicului.  „Este incredibilă ambiţia de care dă dovadă. Pentru noi acest lucru valorează mai mult decât orice“, spune profesoara Aurelia Drumea.

Peste 50 de copii au cântat şi au dansat la Palatul Copiilor pentru a sărbători Naşterea Domnului şi începerea sărbătorilor de iarnă. Pe lângă cântecul interpretat de Valentin, şi colegii săi au cântat melodii populare, au dansat şi le-au adus bucurie în suflete celor prezenţi.

Şezătoare

Spectacolul a început cu intrarea în scenă a elevelor de la cercul de solişti vocali îndrumaţi de profesoara Aurelia Drumea, care au vestit naşterea Măntuitorului. Acestea i-au impresionat cu şezătoarea la care au adus şi un bebeluş care îl întruchipa pe micul Iisus. Fetele au cântat colinde, s-au aşezat pe scăunele într-un semicerc şi au început să lucreze, aşa cum o făceau pe vremuri femeile de la ţară. Pentru ca totul să iasă ca al carte copiii s-au pregătit timp de două săptămâni.

La 4 ani, artistă

Bianca Ţuluca (4 ani) a reuşit să stârnească ropote de aplauze şi a fost admirată de toţi pentru modul în care a cântat. La numai 4 ani aceasta cântă şi dansează senzaţional.   

Spectacol complet

Protagoniştii evenimentului au fost copiii care activează în cadrul cercurilor de muzică şi dans, coordonaţi de profesorii care îi intruiesc zilnic. Este vorba despre Dorina Varghida, Aurelia Drumea, Lavinia Vasile şi Daniela Tudor. „A fost un moment special dedicat sărbătorii Crăciunului. Copiii au prezentat obiceiuri, colinde, şi au pus în scenă şi dansuri şi melodii populare“, ne-a declarat prof. Ştefan Tudosoiu, directorul Palatului Copiilor.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite