UPDATE Călăraşi: Un muncitor de la Tenaris a căzut de la 7 metri înălţime şi a scăpat cu viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, a fost la un pas să-şi piardă viaţa, azi-dimineaţă, după ce a căzut de la o înălţime de peste 7 metri.

Bărbatul, angajat al SC Tenaris Silcotub, se afla în timpul serviciului, când în jurul orei 4,00, s-a prăbuşit de pe o schelă de la o înălţime de peste 7 metri. Transportat de urgenţă la spital, muncitorul a scăpat, ca prin minune , cu viaţă, în prezent fiind în afara oricărui pericol.

Potrivit lui Mihai Brătuşcu, asistent medical la Serviciul de Primiri Urgenţe din cadrul Sptialului Judeţean Călăraşi, pacientul era conştient, însă prezenta traumatisme la cap şi la picioare. Imediat a fost internat pentru evaluarea întregii stări de sănătate. „Doar după investigaţii amănunţite vom şti cu exactitate dacă a suferit şi leziuni interne“, a spus Brătuşcu.

Salvat de o minune

10.40. Potrivit inspectorilor de la ITM, ancheta în acest caz este efectuată de Serviciul Securitate şi Sănătate în Muncă al societăţii Tenaris. Doar în cazul în care este vorba depsre un accident mortal sau de invaliditate evidentă, inspectorii ITM declanşează verificări. Accidentul de muncă s-a petrecut azi dimineaţă într-o secţie de la Tenaris.

Nicolae Ilie, în vârstă de 50 de ani, alături de alţi colegi, se afla pe o platformă înaltă de 7 metri şi curăţa de zgură un sertar special al unui cuptor. În timp ce muncea, bărbatul s-a dezechilibrat şi a căzut, însă a avut norocul să aterizeze pe zgura căzută din cuptor, reuşind astfel să scape cu viaţă.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite