Călăraşi: Azi se termină sărbătoarea recoltei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clienţii doar privesc marfa şi trec mai departe
Clienţii doar privesc marfa şi trec mai departe

Până diseară, călărăşenii sunt aşteptaţi la un pahar de must, la bucate alese şi la fructe proaspete. Sărbătoarea recoltei se desfăşoară în centrul oraşului, în faţa Prefecturii, unde sunt expuse tarabe cu toate bunătăţile, însă nu prea se îngrămădeşte nimeni.

Manifestările dedicate recoltei au debutat, joi, la prânz, tradiţia păstrându-se la Călăraşi în fiecare an. La sfârşitul toamnei se organizează această sărbătoare şi cei mai renumiţi producători din judeţ vin să expună marfă de cea mai bună calitate, la preţuri fără concurenţă. La cea de-a VI-a ediţie a târgului sunt prezente peste o sută de firme din ţară, dar şi din Bulgaria. „ Sunt societăţi din Bulgaria şi reprezentanţi ai celor mai importanţi producători de utilaje agricole din ţară“, a declarat Marian Drăgan. Până duminică , oamenii sunt aşteptaţi la sărbătoarea recoltei, de unde pot cumpăra fructe, legume, miere de albine, utilaje, seminţe de floarea-soarelui, dar şi preparate bulgăreşti.
Oamenii sunt încântaţi de această sărbătoare pentru că au unde să se mai plimbe şi chiar dacă preţurile nu sunt foarte mari, nu mulţi se înghesuie să cumpere pentru că nu au bani.

Vânzări scăzute

Deşi legumele şi fructele nu sunt foarte scumpe- preţurile variază de la 2 lei un kilogram de roşii, 3 lei un kilogram de ardei, strugurii 4 lei kilogramul- oamenii nu se îngrămădesc să cumpere din cauza lipsurilor financiare.
Stan Bărbucianu este dezamăgit pentru că nu a reuşit să vândă mai nimic, deşi un borcan de miere de albine cu fagure, simplă sau cu nucă  are un preţ de doar 15 lei. Bărbatul ( 70 ani) are în gospodărie 250 de stupi şi a venit la sărbătoarea recoltei cu speranţa ca va face vânzare. „ În ziua deschiderii am vândut de 200 de lei, dar ieri nu am dat nimic. Merge foarte prost pentru că lumea nu are bani să îşi mai cumpere nimic“, a explicat Stan Bărbucianu.
Chiar şi preparatele din Bulgaria nu sunt la mare căutare, deşi un borcan de zacuscă costă 8 lei, un borcan mic de ardei capia tot 8 lei, iar cel mare 15 lei. Gospodinele trec, se uită şi ar dori să cumpere foarte multe, dar preferă să prepare singure acasă conservele pentru iarnă.

Utilaje agricole

Tractoare noi şi cu multe dotări sunt expuse pentru cei interesanţi să cumpere. Ionel Culda ( 41 ani) este muncitor calificat la o firmă care are utilaje pentru agricultură. Bărbatul are expus un tractor de la societatea unde lucrează la preţul de 60.000 de euro fără TVA, moto pompă pentru irigat care porneşte de la 1.680 de lei şi ajunge până la 2.650 de euro. „ În fiecare an avem utilaje expuse, iar cei care vin să se intereseze cer un număr de telefon sau o carte de vizită şi merg la firmă pentru mai multe exponate şi detalii“, a explicat Ionel Culda. Se mai pot găsi tocători în strat vegetal protector în ansamblu, sacrificator pentru regenerarea solului şi multe alte utilaje agricole. Cei care doresc astfel de piese agricole trebuie să plătească câteva mii sau zeci de mii de euro.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite