Călăraşi: Tupeiştii de pe şosele: la volan fără permis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care sunt descoperiţi riscă să ajungă direct la închisoare. Un sfert dintre infracţiunile înregistrate la regimul circulaţiei au fost comise, anul trecut, de persoane care s-au urcat la volan fără să aibă permis de conducere.

Vinovaţii se aleg cu dosar penal şi cu amendă, iar atunci când fapta este săvârşită în concurs cu alte fărădelegi ajung să fie trimişi la închisoare. Poliţiştii spun că tot mai multe persoane ies pe drumurile publice la volanul unei maşini, deşi nu au susţinut examen pentru obţinerea carnetului de conducere. „ Cu dosar penal şi cu amendă se pot alege cei care nu respectă legea.

Acestea persoane reprezintă un real pericol pentru circulaţia pe drumurile publice, atât pentru propria persoană cât şi pentru alţii“, ne-a declarat comisar –şef Valentin Bob, şef Birou Drumuri Judeţene şi Europene.

161 de infracţiuni

Pe drumurile naţionale din judeţ s-au înregistrat, în 2010, 161 de infracţiuni la regimul circulaţiei, 25% dintre ele fiind conducere fără permis, iar 12% şofat cu permis necorespunzător sau reţinut în vederea suspendării.

Autorităţile spun că, de obicei, cei care aleg să se urce la volan fără carnet sunt persoane cărora nu le este frică de urmările legii. Chiar dacă se aleg cu dosar penal şi cu amendă, acest lucru nu îi sperie. „ Este îngrijorător faptul că nu se tem de nimic. Poliţiştii de la Serviciul Rutier îi depistează tot mai des în trafic, iar acest lucru ar trebui să le dea de gândit. Nimeni nu scapă nepedepsit“, a mai spus comisarul Bob.

Cele mai comise fărădelegi

Printre cauzele care, anul trecut, au generat tragedii pe şosele se regăseşte şi conducerea fără permis. Neatenţia în conducere, pietonii care traversează neregulamentar, viteza excesivă, neacordarea de prioritate, bicicliştii, consumul de alcool şi conducerea fără permis s-au aflat în topul celor mai comise fărădelegi. În foarte multe situaţii au loc şi accidente, iar atunci încadrarea juridică se face în alt mod.„Dacă cel fără permis a mai săvârşit şi alte fapte, de exemplu, ucideri sau vătămări din culpă, atunci vorbim şi de urmări grave.

La concursul de infracţiuni se merge până la hotărâri definitive ale instanţei cu executarea pedepsei“, a mai spus comisarul Bob. Condamnările se dau cu executarea sau suspendarea pedepsei, în ultima situaţie judecătorii considerând că le mai acordă o şansă celor vinovaţi. „În perioada de suspendare, dacă mai comit încă o faptă se consideră ca agravant“, a mai spus comisarul Valentin Bob.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidinului „Adevărul de Seară“ Călăraşi

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite