Călăraşi: Se încing spiritele pe strada Călugăreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viceprimarul Picu Şişman a fost ieri în control pe strada Călugăreni
Viceprimarul Picu Şişman a fost ieri în control pe strada Călugăreni

Primăria face verificări privind construcţia vilei şi spune că se poate merge până la demolare. Viceprimarul oraşului încearcă să liniştească apele pe strada Călugăreni. Picu Şişman a fost, ieri, în control la vila care a fost ridicată la limita legii şi care ameninţă cu prăbuşirea casa bătrânească a unui vecin.

Verificările au dat la iveală faptul că proprietarul vilei, nu numai că a ridicat un etaj şi o mansardă care nu figurează în autorizaţie, dar s-a extins şi pe orizontală. Proprietarii celor două case au divergenţe de aproape cinci ani nu reuşesc să rezolve problema pe cale amiabilă. Deşi Vasile Sfetcu a cerut ajutorul Primăriei în mai multe rânduri,  abia acum se pare că se va rezolva situaţia.

Ieri dimineaţă, viceprimarul Picu Şişman împreună cu doi inspectori au fost în control să verifice dacă vila construită are autorizaţie şi dacă, într-adevăr,  pensionarul are dreptate atunci când spune că din cauza acestei construcţii i s-au crăpat pereţii şi tavanul în toată casa. „ Proprietarul vilei nu are autorizaţie pentru al doilea etaj şi mansarda, mai grav este faptul că el s-a extins şi pe orizontală, construind un garaj“, ne-a declarat viceprimarul Picu Şişman.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Călăraşi

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite