Călăraşi: Se fură ca-n codru/ Cai, căruţe, fier vechi sau bijuterii, furate din curţile oamenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zilnic, zeci de furturi sunt raportate. Se fură orice, de la fier vechi, animale, păsări, cereale şi bijuterii. Unui localnic din Budeşti i s-a furat calul cu căruţă cu tot. Poliţiştii au prins ieri în patru localităţi mai mulţi suspecţi din locuinţe şi au reuşit să recupereze bunurile. 

La Jegălia, un bărbat a reclamat la poliţie faptul că i-a fost furată o cantitate de grâu din locuinţă, în noaptea de 8 spre 9 martie 2011. În urma verificărilor, poliţiştii au constatat faptul că hoţii au sustras cantitatea de 300 kg. de grâu, dintr-o magazie ce nu era asigurată, situată în curtea locuinţei părţii vătămate. În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, a fost  identificat Stelian I., de 53 ani, din aceeaşi comună, suspect de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 30% şi predat părţii vătămate. În cauză s-a întocmit dosar penal, urmând a se propune soluţie prin parchet.

Bijuterii din aur, furate de o femeie din Modelu

În comuna Modelu, poliţiştii au fost sesizaţi de o femeie de 31 de ani, cu privire la faptul că din locuinţă a dispărut o casetă de bijuterii ce conţinea mai multe tipuri de bijuterii din aur şi argint, în valoare totală de 30.000 lei.

Din datele şi informaţiile deţinute de poliţişti a fost identificată Georgeta C., de 35 ani, din Comuna Modelu, iar bunurile sustrase au fost recuperate în procent de 90%, şi predate părţii vătămate.  În continuare se desfăşoară activităţi privind recuperarea în totalitate a prejudiciului şi stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspectei.  În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat,  urmând a se propune soluţie prin parchet.

I-au furat calul şi căruţa


La Budeşti hoţii au plecat cu un cal şi o căruţă. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde a constat că autori necunoscuţi au pătruns în curtea părţii vătămate pe 2 porţi metalice asigurate cu o sfoară, iar dintr-un grajd lăsat neasigurat, au sustras un cal, un ham şi un atelaj hipo aflat în curtea locuinţei, creând un prejudiciu în cuantumul de 2.000 lei. 

Poliţiştii au descoperit la o distanţă de 20 m de curtea parţii vătămate, atelajul hipo abandonat. Totodată, în urma activităţilor desfăşurate au fost identificaţi Ilie-Daniel M., de  17 ani, din Municipiul Bucureşti şi Toader M., de 15 ani, din Comuna Dragoş Vodă, Judeţul Călăraşi, suspecţi de comiterea infracţiunii de furt calificat.  Prejudiciul a fost în totalitate recuperat şi predat părţii vătămate. În cauză s-a întocmit dosar penal, urmând a se propune soluţie prin parchet.

Au furat o cisternă de 800 de kilograme


La Săruleşti, poliţiştii au surprins doi cetăţeni care transportau cu o căruţă un bazin metalic tip cisternă,  compartimentat, pe care intenţionau să-l valorifice ca fier vechi pe raza Comunei Săruleşti.  Cu ocazia verificărilor s-a stabilit faptul că cei doi tineri, împreună cu O. Nelu- Lucian, din aceeaşi localitate, au sustras bazinul, în greutate de aproximativ 800 kg, din curtea unei locuinţe situată în comună.     

Întrucât la faţa locului s-au deplasat mai multe persoane pentru a împiedica desfăşurarea cercetărilor, a fost solicitat sprijinul unui echipaj din cadrul Poliţiei Oraşului Fundulea. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat faţă de cei trei suspecţi, bunul sustras urmând a fi predat părţii vătămate.          



Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite