Călăraşi: Rezultatele acţiunii „Riposta“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au descoperit multe ilegalităţi în cadrul acţiunii „Riposta“
Poliţiştii au descoperit multe ilegalităţi în cadrul acţiunii „Riposta“

În perioada 11-13 noiembrie 2010, pe raza judeţului au fost desfăşurate activităţi preventiv-reactive, în sistem integrat, la care au participat efective de poliţie din cadrul structurilor de poliţie rutieră, ordine publică, investigaţii criminale, inevestigarea fraudelor, arme, explozivi, substanţe periculoase şi intervenţie rapidă, jandarmi şi poliţişti de frontieră.

Au fost constatate 24 de infracţiuni şi 616 contravenţii şi au fost prinşi 26 de suspecţi. Zece permise de conducere au fost reţinute şi 14 certificate de înmatriculare, au fost verificate 107 unităţi comerciale şi 110 obiective asigurate cu pază, iar valoarea bunurilor confiscate a fost de 83.721 de lei.
Pe strada Aleea Centralei, a fost depistat Marian S. (30 de ani), care purta pe faţă o cagulă dintr-un fes tăiat şi avea asupra sa un cuţit cu lama de 11 centimetri. Leonard D.(14 ani), a sustras geanta lui Cornelia T. (59 de ani), pe 12 noiembrie 2010, acesta fiind identificat. Acestora li s-au întocmit dosare penale, urmând a se lua măsuri legale.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite