Călăraşi: Angajaţii şi pacienţii protestează împotriva comasării spitalelor TBC şi Săpunari
0Angajaţii se tem că rămân fără locuri de muncă, iar pacienţii că nu au unde se mai trata. Angajaţii spitalelor TBC şi Săpunari au fost susţinuţi în acest demers de peste 200 de rromi din Oborul Nou, unul dintre cele mai sărace cartiere ale oraşului.
Aceştia sunt solidari cu cadrele medicale, fiindu-le recunoscători astfel pentru cele două centre de consiliere deschise pentru prevenirea tuberculozei în zona în care locuiesc.
Toate condiţiile
Deşi Spitalul de Pneumoftiziologie, construit după anul 1989 şi dat în folosinţă în anul 2005, beneficiază de aparatură modernă şi de tot confortul necesar, nu a scăpat de pe lista comasărilor. Acest lucru nu a făcut decât să-i sperie pe oameni. „Nu sunt de acord cu această hotărâre şi nu înţeleg de ce trebuie această comasare. Nu se ţine cont de nimic, nici de factorii locali, nu s-a făcut nicio analiză. Ne-au dat Consiliului Judeţean şi acum vor să scape de noi“, ne-a declarat, nemulţumit, managerul spitalului TBC, Spiridon Dumitrescu.

Pacienţi peste capacitate
Chiar dacă spitalul TBC are o capacitate de 102 paturi, în prezent sunt 107 bolnavi internaţi care primesc îngrijiri de specialitate. De asemenea, există 10 paturi pentru spitalizarea de zi. „Avem pacienţi foarte mulţi, chiar şi din judeţul Ialomiţa. Nu avem nicio datorie, lucrăm în mod normal şi suntem la zi cu salariile şi cu tot ce trebuie pentru pacienţi. Cei 87 de angajaţi sunt foarte supăraţi de ceea ce se va întâmpla“, a mai adăugat Spiridon Dumitrescu.
„Să ne dea banii“
Managerul spune că această comasare înseamnă, practic, transformarea spitalului într-o secţie şi lipirea lui la o unitate cu probleme. „Spitalul Judeţean se confruntă cu diverse probleme şi dacă avea loc această comasare, trebuie să stabilim clar ce avem de făcut. Managerul Spitalului Judeţean ar trebui să ne dea banii pe care noi îi producem, ca să nu acumulăm datorii“, a mai adăugat Spiridon Dumitrescu.

Fără datorii la Săpunari
Nici la spitalul de Psihiatrie Săpunari din oraşul Lehliu, reorganizarea nu a adus bucurie. „Nu mi se pare deloc o idee bună şi nu văd rostul acestei comasări. Nu s-a ţinut cont de nimic, nu au făcut nicio analiză. N-a avut importanţă că spitalul Săpunari nu are datorii“, a declarat Daniela Iacomi, managerul unităţii.
Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Călăraşi